Senatorul AUR de Suceava Virgiliu Gheorghe Vlăescu lansează un semnal de alarmă către Guvern, solicitând public Ministerului Muncii să precizeze data la care România va implementa legislația europeană privind coșul minim de consum în stabilirea salariilor și pensiilor minime. Într-o interpelare oficială adresată ministrului Simona Bucura-Oprescu, parlamentarul AUR critică dur modul în care autoritățile întârzie aplicarea unei măsuri considerate esențiale pentru combaterea sărăciei.
„Statul român a devenit un stat gras, întreținut de cetățeni epuizați economic. Nu mai putem continua așa. România este obligată, conform noii legislații europene, să coreleze salariile și pensiile minime cu un coș de bunuri și servicii reale. Cât mai așteptăm?”, transmite senatorul Vlăescu.
Pe 14 septembrie 2022, Parlamentul European a adoptat o legislație care obligă statele membre să introducă un mecanism clar de calcul pentru salariul minim, bazat pe un coș minim de consum la prețuri reale. Acest coș reflectă cheltuielile necesare pentru un trai decent: hrană, locuință, îmbrăcăminte, sănătate, educație și transport.
Deși România s-a angajat prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) să aplice această măsură, nu există până în prezent un termen oficial de implementare, atrage atenția senatorul AUR.
„În timp ce Europa face pași spre protejarea celor vulnerabili, în România pensiile și salariile au fost înghețate. Nici măcar inflația nu a fost compensată. Este o bătaie de joc față de românii care trăiesc sub pragul sărăciei!”, subliniază Vlăescu.
Parlamentarii AUR au depus încă din 2022 două inițiative legislative – L198/2022 și L676/2022 – care prevăd armonizarea salariului minim și a pensiei minime cu coșul de consum prevăzut în OUG 217/2000, conform noilor norme europene.
Inclusiv Avocatul Poporului a susținut public aceste propuneri și a cerut adoptarea lor, dar Guvernul nu a oferit până în prezent nicio explicație clară pentru lipsa de acțiune.
„Pensionarii nu pot trăi din pomeni electorale ocazionale. Ei au dreptul legal și moral la o pensie calculată în funcție de realitățile economice. Coșul minim de consum reprezintă pragul sărăciei. Cum poate un stat să ignore asta?”, întreabă senatorul sucevean.
În interpelarea adresată Ministerului Muncii, Vlăescu propune surse clare de finanțare pentru aceste măsuri:
- Eliminarea sau impozitarea drastică a pensiilor speciale
- Stoparea finanțării de la bugetul de stat a partidelor parlamentare
„Este inadmisibil ca pensionarii și angajații cu salariu minim să trăiască în sărăcie, în timp ce liderii politici beneficiază de privilegii obscene. Reforma reală începe cu tăierea acestor privilegii”, afirmă categoric senatorul.
Senatorul AUR cere un răspuns oficial și clar la două întrebări esențiale:
- Care este data la care România va aplica legislația UE privind corelarea salariului minim cu un coș real de consum?
- Când vor beneficia pensionarii români de o pensie minimă raportată la același coș minim, care reflectă pragul sărăciei?
