Gheorghe Dîrțu este candidatul Partidului Național Liberal pentru funcția de primar al comunei Ilișești, omul care își propune să schimbe fața acestei localități. Pentru ca oamenii să beneficieze de condiții bune de trai, este necesar accesul la utilități și din acest motiv, o prioritate pentru candidatul PNL Gheorghe Dîrțu, o constituie extinderea rețelei de alimentare cu apă și înființarea rețelei de canalizare, proiect ce va fi realizat cu fonduri din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Pentru că educația copiilor este foarte importantă într-o societate, Gheorghe Dîrțu dorește să acceseze fonduri nerambursabile pentru dotarea unităților de învățământ cu mobilier și aparatură IT. Se dorește de asemenea anveloparea grădiniței din localitatea Brașca dar și construirea unei grădinițe noi în satul Ilișești.
Candidatul PNL pentru Primăria Ilișești, Gheorghe Dîrțu, a anunțat că o prioritate în programul său, o reprezintă și reabilitarea Căminului Cultural Ilișești, acesta fiind un iubitor al tradițiilor și al obiceiurilor populare iar Ansamblul „Simion Florea Marian” are nevoie de un lăcaș de cultură unde să se întâlnească cu oamenii locului.
În perioada următoare, Gheorge Dîrțu va amenaja spații de joacă pentru copii, în parcurile din comună, va amenaja un teren de sport și își dorește să construiască o bază sportivă. Asfaltarea drumurilor comunale cu fonduri europene, guvernamentale sau proprii, este pe lista obiectivelor ce trebuie îndeplinite pe termen scurt de către Gheorghe Dîrțu.
Clădirea primăriei este o adevărată carte de vizită pentru întreaga comunitate iar Gheorghe Dîrțu a transmis că dorește să modernizeze actualul sediu pentru ca atât angajații instituției cât și cetățenii care îi trec pragul, să se bucure de condiții demne de anul 2024.
„Am o listă lungă de proiecte pentru că sunt multe lucruri de făcut. Îi rog pe cetățenii comunei Ilișești să aibă încredere în mine și pe 9 iunie să meargă la vot și promit că nu-i voi dezamăgi”, a transmis Gheoghe Dîrțu, candidatul PNL pentru Primăria Ilișești.
Comandat de PNL Suceava
Executat și difuzat de SC Zuzi Media SRL
CMF: 21240015