More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Primarul comunei Botoșana, Ioan Ghiață: „Până acum nu au fost probleme deosebite, acestea au apărut în ultima perioadă când nu s-a mai furnizat apă de către Primăria Păltinoasa și, sigur, acum am putea pune un semn de întrebare de ce a apărut această situație în această vară electorală”

    Primarul comunei Botoșana, Ioan Ghiață, a transmis un comunicat de presă prin care a atras atenția asupra unui fapt mai deosebit, respectiv că localitatea condusă de el a rămas fără apă taman în perioada electorală.

    „Doresc să fac câteva clarificări pentru corecta informare a populației cu privire la alimentarea cu apă a comunei Botoșana. În primul rând, localitatea Botoșana a fost conectată la apă și canalizare cu sprijinul nemijlocit al președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, începând cu anul 2011, fiind conectată la apa din râul Moldova în zona  localității Păltinoasa. Pentru aceasta a fost realizată o rețea pentru alimentarea localităților Păltinoasa – Pârteștii de Jos – Botoșana. Este o conductă cu un traseu de 34 de kilometri fiind deservite 615 gospodării. Până acum nu au fost probleme deosebite, acestea au apărut în ultima perioadă când nu s-a mai furnizat apă de către Primăria Păltinoasa și, sigur, acum am putea pune un semn de întrebare de ce a apărut această situație în această vară electorală. Este adevărat că a crescut numărul de racordări în fiecare comună, atât la Păltinoasa cât și la Botoșana, și ar trebui o conductă de dimensiuni mai mari, dar asta nu înseamnă că trebuie sacrificată localitatea de la capătul liniei, adică Botoșana. Din câte știu, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inițiat procedura unei Hotărâri de Guvern pentru alocarea de fonduri pentru schimbarea conductei de la Păltinoasa cu una mai mare care să asigure apă integral pentru toate localitățile. Înțeleg că s-a dat drumul la umplerea bazinelor, dar nu cred că face bine nimănui trimiterea problemelor în zona electorală. Pentru numele Lui Dumnezeu, ca să înțeleagă bine oamenii, cum de până acum s-a furnizat apă în această rețea, de ea beneficiind inclusiv vecinii din Cajvana, iar acum vine cineva, oprește apa și apar salvatorii nației să rezolve problema. Cred că se înțelege bine ceea ce vreau să spun și sper în găsirea unei soluții trainice, așa cum eu am găsit împreună cu președintele Gheorghe Flutur soluția pentru momentul respectiv, pentru apa potabilă precum și pentru toate problemele comunei Botoșana”, a transmis primarul Ioan Ghiață.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles