Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Peste 1.500 de suceveni au ajuns la UPU Suceava de la începutul anului. 20% dintre aceștia nu reprezentau urgențe medicale

De la începutul anului, peste 1.500 de suceveni au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Clinic Suceava, dar se pare că nici 20% nu reprezintă urgențe medicale, după cum reiese din numărul internărilor.

O cauză a acestei adevărate avalanșe de prezentări, ar fi deficitul medicilor de familie din județ, fiind tot mai multe persoane care rămân de la an la an fără medic de familie, iar în viitorul apropiat se preconizează că tot mai mulți medici de Medicina Familiei se vor pensiona, adâncind și mai mult această criză.

Reprezentanții Sindicatului Ambulanța fac apel la suceveni să nu meargă la UPU pentru probleme minore de sănătate, deoarece personalul medical lucrează în regim de avarie, fiind mult sub numărul necesar, iar câte doi medici sunt nevoiți să consulte sute de pacienți într-o noapte.

„Astăzi am văzut foarte multă lume nemulțumită de faptul că se așteaptă mult la Urgență -Suceava. Suntem în data de  4 ianuarie și deja au fost consultați la UPU- Suceava 1.238 de pacienți și până la miezul nopții se mai adaugă 100. Oameni buni – sunt doar doi medici de gardă……ce vreți să facă???

FACEȚI O PETIȚIE ȘI CEREȚI MĂRIREA SPAȚIULUI UPU ÎN CLĂDIREA AMBULATORIULUI CARE STĂ DEGEABA NEFOLOSIT 16 ORE ȘI MĂRIREA NUMĂRULUI DE PERSONAL.

Felicitări Asistentei de la Triaj pentru că a reușit să reziste până seara cu zâmbetul pe buze și să vorbească frumos cu pacienți! Felicitări și respect!

 Acest număr imens de prezentări la UPU arată că Medicina de Familie este la pământ și nefuncțională iar oamenii se îndreaptă spre Urgență pentru că funcționează DAR…. la un asemenea număr de pacienți o să se blocheze și această latură a Medicinei de Urgență. Mulți vin fără măcar să încerce să ia o pastiluță și să rezolve ușor o problemă de sănătate tranzitorie și ușoară și preferă să aștepte câte 8 ore la Urgență.

SĂ FIM UN PIC MAI RESPONSABILI ȘI SĂ FOLOSIM ACEST SERVICIU DE URGENȚĂ DOAR LA NEVOIE”, îndeamnă reprezentanții Sindicatului Ambulanța Suceava. 

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles