La data de 4 decembrie 2023, la ora 14.40, Leonard I. a anunțat prin 112 faptul că a găsit o persoană decedată într-o locuință din Dumbrăveni. Din verificările polițiștilor a reieșit că bărbatul lucrează ca șofer la societatea administrată de Marius Brahariu. În cursul zilei de 4 decembrie a.c., Leonard I. a mers la locuința șefului său pentru că acesta nu răspundea la telefon. Cu această ocazie l-a găsit pe Marius Brahariu, dar și pe mama acestuia, într-o baltă de sânge.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care l-a depistat pe Marius Brahariu, de 36 de ani, care era în stare de ebrietate și avea în mână o crucea spunând obsesiv că cineva i-a omorât mama. Într-una din camere se afla cadavrul Auricăi Brahariu, de 69 de ani, care avea urme grave de violență pe corp.
Din investigațiile criminaliștilor a reieșit că Marius Brahariu locuia singur. În perioada 2015 – 2021, acesta a avut o relație de concubinaj cu o femei, însă totul s-a încheiat în anul 2021, din cauza agresivității bărbatului.
În cursul zilei de 2 decembrie 2023, Aurica Brahariu a venit la domiciliul fiului ei, pe care îl ajuta ocazional cu treburile gospodărești. În seara zilei de 3 decembrie a.c., pe la ora 18.00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, Marius Brahariu s-a certat cu mama lui pe care a lovit-o de mai multe ori în cap cu piciorul de lemn de la o masă. În urma loviturilor violente încasate, femeia a decedat.
Agresorul a recunoscut fapta, spunând că și-a omorât mama pe fondului consumului de alcool și a unui exces de furie.
Marius Brahariu a fost reținut pentru 24 de ore pentru violență în familie cu raportare la infracțiunea de omor. El a fost introdus în Arestul IPJ Suceava.