Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Opt ani și trei luni de închisoare pentru sălbaticul care și-a violat o colegă de muncă

Judecătoria Rădăuți l-a condamnat pe inculpatul Alexandru Ionuț Cavalciuc la opt ani și trei luni de închisoare pentru viol.

Decizia magistraților rădăuțeni nu este definitivă, ea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 26 septembrie 2023, în jurul orei 22.00, aflându-se pe raza municipiului Rădăuți, prin inducerea în eroare a unei colege de muncă de la Radburg, în sensul că i-a solicitat să-l transporte la domiciliul său, cu autoturismul acesteia marca VW Golf Plus și a furnizat indicații spre o altă zonă decât cea a locuinței sale, determinând persoana vătămată să conducă autoturismul până pe un drum agricol de pe raza comunei Horodnic de Sus, loc în care i-a solicitat să oprească, a smuls cheile din contact, timp în care victima a realizat intenția acestuia și a fugit, acesta a urmărit-o, reușind să o ajungă și prin exercitarea de acțiuni violente, respectiv tragerea de păr și comprimarea cu mâinile a gâtului, a tras-o la pământ, punând-o în imposibilitatea de a se apăra și de a-și exprima voința. În același timp acesta a încercat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta, respectiv și-a dat jos pantalonii, iar prin folosirea forței a încercat să depărteze picioarele victimei însă persoana vătămată a opus rezistență fizică, fapt ce a împiedicat consumarea raporturilor sexuale urmărite.

Ulterior, în jurul miezului nopții, după ce anterior în jurul orei 22.30 a încercat să întrețină raporturi sexuale cu persoana vătămată pe raza comunei Horodnic de Sus, după ce a dus persoana vătămată până pe raza comunei Calafindești, unde a parcat pe un drum agricol lângă un lan de porumb, loc în care a asigurat portierele autoturismului și a trecut printre scaune pe bancheta din spate lângă victimă. În acest loc, prin acte de violență exercitate asupra persoanei vătămate, respectiv tragere de păr, lovire cu palma în zona capului, comprimarea cu mâinile a gâtului și prin amenințări cu moartea a constrâns-o moral și fizic și a pus-o în imposibilitatea de a se apăra, întreținând cu aceasta raporturi sexuale repetate, anale și orale.

La data de 26 septembrie 2023, în jurul orelor 23.00 – 24.00, Cavalciuc a condus un autoturism marca VW Golf Plus, pe drumurile publice de pe raza localităților Horodnic de Sus, Rădăuți, Dornești, Bălcăuți și Calafindești, având permisul de conducere anulat din data de 10 mai 2023.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles