Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

O dorneancă s-a prăvălit cu bicicleta peste o mașină parcată

La 21.06.2021, în jurul orei 16.30, Ionela I., de 25 ani, din municipiul Vatra Dornei, în timp ce se deplasa în calitate de biciclist pe strada Ciotina din comuna Iacobeni spre DN 17, a ajuns în intersecția cu strada Ionașcani, unde s-a dezechilibrat și a intrat în coliziune cu autoturismul aflat în staționare, marca Ford la volanul căruia se afla Dorin C., de 57 de ani, din comuna Iacobeni. În urma producerii accidentului rutier, Ionela I. și Dorin C. au părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea poliției.

La 22.06.2021, în jurul orei 12.20, Ionela I. s-a prezentat la Centrul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului municipal Vatra Dornei, unde i s-a stabilit următorul diagnostic „traumatism gleznă dreaptă;

Ionela I. și Dorin C. au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar la Spitalul municipal Vatra Dornei, lui Dorin C. i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală faţă de faptele de „vătămarea corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles