La data de 18 decembrie 2022, la ora 19.58, Paulina C., din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a reclamat prin 112 faptul că a fost bătută de concubinul ei Ionuț P..
Din verificările polițiștilor a reieșit că, în seara zilei de 18 decembrie a.c., la în jurul orei 20.00, Ionuț P., din comuna Gropeni, județul Brăila, care locuiește fără forme legale în municipiul Câmpulung Moldovenesc, după ce a consumat băuturi alcoolice, a devenit agresiv pe fondul geloziei, ocazie cu care a lovit-o pe concubina lui, Paulina C..
A fost completat formularul de evaluare a riscului, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile împotriva lui Ionuț P.. Acesta a fost evacuat din locuință și dus la un adăpost de noapte.
În acest caz a fost întocmit un dosar pentru violență în familie și amenințare.
