La 22.08.2020, la ora 21.58, Secția de Poliție Rurală 7 Mălini a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că în Văleni Stânișoara, la Hanul Talienilor, este organizată o nuntă cu participarea unui număr mare de persoane.
La „Hanul Drumul Talienilor” din comuna Mălini, satul Văleni – Stânișoara, administrat de către o femeie, de 48 ani, din comuna Mălini, era organizată o nuntă, atât în interiorul hanului, cât și pe terasa acestuia, împrejurări în care s-a constatat faptul că numărul de persoane din interiorul hanului depășea numărul maxim legal de participanți, conform prevederilor legale, motiv pentru care administratorul, în calitate de organizator al evenimentului, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, fiind restabilit numărul maxim de participanți la eveniment, conform prevederilor legale.