România trece printr-o perioadă în care, din păcate, proștii au ajuns să fie majoritari și tot mai vocali. Acești indivizi, care nu doar că sunt certați cu școala, dar nici măcar nu au curajul să învețe ceva din ce li s-a oferit, sunt cei care se impun în discuțiile publice, își dau părerea despre orice subiect și, de cele mai multe ori, o fac într-un mod agresiv și plin de ură.
Rețelele de socializare au devenit câmpul lor de luptă, un loc unde frustrările acumulate dintr-o viață de mediocritate sunt transformate în teorii și opinii care sfidează orice logică.
Acești neadaptați, care nu au avut vreodată vreo formare intelectuală serioasă, își permit să dea lecții de politică, geopolitică sau diplomație, fără a înțelege măcar noțiunile fundamentale ale acestor domenii.
Cei care nu au fost capabili nici măcar să termine școala sau, dacă au făcut-o, au avut „performanțe” de nivelul unui copil de clasa a treia, se simt îndreptățiți să critice și să disemineze „adevăruri” despre ce se întâmplă în lume.
Acești oameni au ajuns să deturneze discuțiile despre viitorul țării, iar cei care pun mâna pe o carte, pentru ei, sunt aproape o excepție. Da, unii chiar au „bube” pe piele după ce citesc.
Și nu se opresc aici. În furia lor, acești indivizi își varsă veninul în toate direcțiile, fără a ține cont de nicio logică sau argument. Ei sunt frustrați de nereușitele lor, de viața pe care au dus-o și de lipsa de perspective, iar singura lor modalitate de a se răzbuna este să transforme fiecare subiect într-o oportunitate de a arunca noroi.
Desigur, acești frustrați nu își pun întrebarea „De ce am ajuns așa?”, ci preferă să blameze totul în jurul lor și să creadă că ei au dreptate într-o lume în care totul este greșit.
Un exemplu clar al acestei tendințe este susținerea pe care o găsește Călin Georgescu, un șarlatan care se visează președinte al României. Acesta a înțeles perfect că în această țară frustrarea și ignoranța pot fi canalizate pentru a câștiga susținerea maselor de indivizi care nu au habar de realitatea înconjurătoare, dar sunt dispuși să creadă orice fantezie li se vinde. Acesta este modelul de lider care își face loc în mințile celor care nu au mai citit o carte din liceu.
Mai există și o altă categorie, cei care au fost cândva la putere și acum, dintr-o poziție de dezavantaj, își doresc doar să readucă România într-un haos total. Poate că așa vor reuși să se întoarcă la frâiele puterii, dar România nu are nevoie de acest tip de instabilitate.
Astfel, în loc să avem o țară construită pe educație, competență și profesionalism, suntem conduși de ignoranți, frustrați și neadaptați. Proștii și necalificații sunt cei care fac acum regulile, iar România riscă să ajungă un loc unde haosul și lipsa de informare sunt puse pe piedestal.