La finalul anului trecut, deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan a transmis o solicitare către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin care solicita informații cu privire la lansarea programului „Rabla pentru sobe” 2024.
Parlamentarul sucevean atrăgea atenția asupra faptului că în sezonul rece, ponderea gospodăriilor care se încălzesc cu sobe tradiționale este încă foarte mare, deși multe dintre sobe nu sunt eficiente energetic.
Deputatul Ioan Balan a cerut să i se transmită când va fi lansat programul „Rabla pentru sobe” și care va fi valoarea maximă pe care o va susține Administrația Fondului de Mediu.
Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor i-a răspuns parlamentarului sucevean arătând că statul va acorda o finanțare de 70% din valoarea cheltuielilor, dar nu mai mult de 10.000 de lei, pentru fiecare sobă care deservește o locuință, iar solicitanții vor trebui să contribui cu 30% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Bugetul alocat pentru acest proiect este de 500 de milioane de lei.
„Este important de menționat că persoanele fizice pot aplica la acest program numai dacă primăria de care aparțin este înscrisă în program”, a mențional Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
