More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Mălini, un model de succes în educație. Peste 5 milioane de lei investite în viitorul copiilor: „Am considerat mereu că investițiile în educație sunt cele mai importante pentru viitorul comunității noastre”

    Administrația locală din comuna Mălini a demonstrat în ultimii ani o preocupare constantă pentru dezvoltarea sistemului educațional, implementând proiecte ample menite să modernizeze infrastructura școlară și să ofere elevilor condiții optime de studiu.

    Grație accesării fondurilor europene și prin eforturile susținute ale echipei din primărie, școlile din comună au beneficiat de dotări moderne și investiții esențiale pentru un proces educațional de calitate.

    Unul dintre cele mai importante proiecte implementate a fost cel demarat încă din timpul pandemiei, când administrația locală a luat inițiativa de a facilita învățământul la distanță.

    Astfel, în anul 2022, prin proiectul „Achiziții de echipamente TIC pentru unitățile de învățământ preuniversitar din comuna Mălini”, au fost dotate toate școlile din comună cu 771 de tablete, 71 de laptopuri, 57 de sisteme All-in-One, 57 de camere web, 5 camere pentru conferințe, 57 de table interactive și 71 de tablete grafice.

    Aceste echipamente au asigurat desfășurarea orelor într-o manieră modernă, indiferent de context.

    Un alt proiect de anvergură, implementat în 2023 prin Planul Național de Redresare și Reziliență, vizează „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale din comuna Mălini prin dotare specifică”.

    Prin acest proiect, școlile din comună au fost echipate cu mobilier nou și materiale didactice adaptate vârstei elevilor. De asemenea, au fost create noi laboratoare: un laborator de informatică la Școala Gimnazială „Nicolae Labiș”, un laborator de chimie, un cabinet de limbă și comunicare la Școala Gimnazială Pâraie și o sală pentru educație fizică la Școala Gimnazială Mălini.

    „Am considerat mereu că investițiile în educație sunt cele mai importante pentru viitorul comunității noastre. Dotarea unităților de învățământ cu echipamente moderne și materiale didactice de ultimă generație reprezintă un pas esențial pentru a oferi elevilor din Mălini aceleași oportunități ca și colegilor lor din orașe mari”, a declarat primarul Petru Nistor.

    O altă investiție semnificativă a fost demarată la începutul acestui an prin PNRR și vizează reabilitarea Grădiniței cu Program Normal nr. 1 Mălini. Clădirea, cu o vechime considerabilă, va beneficia de lucrări de eficientizare energetică și modernizare a instalațiilor electrice, sanitare, termice, de supraveghere și detecție incendiu.

    Prin această investiție se urmărește nu doar crearea unor condiții optime pentru copii, ci și reducerea abandonului școlar prin oferirea unui mediu educațional sigur și atractiv.

    Cele trei proiecte majore implementate în ultimii patru ani au avut o valoare totală de 5.658.822,02 lei, din care 824.000 lei reprezintă cofinanțarea din bugetul local al UAT Mălini.

    De asemenea, din fonduri proprii, în această perioadă au fost modernizate Școala Gimnazială Poiana Mărului, Școala Gimnazială nr. 2 Mălini și Școala Gimnazială Pâraie, investițiile ridicându-se la 1.330.483 lei. Totodată, la toate unitățile de învățământ au fost amenajate spații verzi, oferind un mediu mai plăcut pentru elevi.

    „Modernizarea infrastructurii educaționale din comuna Mălini este un pas esențial pentru asigurarea unui învățământ de calitate. Noile dotări și echipamente vor contribui semnificativ la procesul educațional, oferind elevilor un mediu propice pentru învățare și dezvoltare”, a subliniat Angelica Ștefănoaia, directoarea Școlii Gimnaziale Mălini.

    Administrația locală Mălini a demonstrat că doar prin muncă și colaborare pot fi realizate proiecte de impact pentru comunitate. Eforturile depuse pentru modernizarea unităților de învățământ nu doar că aduc beneficii imediate elevilor, dar contribuie și la crearea unui viitor mai bun pentru întreaga localitate.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles