FOTO ȘtiriSuceava.net
Ritmic Suceava

Maestrul George Sîrbu, renumit compozitor, dirijor şi folclorist, a murit vineri dimineață, la Suceava, la vârsta de 85 de ani. 

Născut în județul Botoșani, compozitorul, dirijorul şi folcloristul George Sîrbu, apreciat ca fiind unul dintre cei mai importanţi dirijori de orchestre populare din ultima jumătate de veac şi „unul dintre cei mai autorizaţi culegători de folclor din Moldova”, a absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu“ Bucureşti în anul 1973.

Între anii 1961 şi 1979 a activat ca dirijor al Orchestrei de muzică populară a Ansamblului „Ciprian Porumbescu“ Suceava, iar în perioada 1980-1989 a fost dirijor şi director al Orchestrei de muzică populară „Plaiurile Bistriţei“ din Bacău.

Între anii 1990-1995 maestrul George Sîrbu a fost numit dirijor, director şi secretar muzical la Ansamblul „Ciprian Porumbescu“ Suceava, iar în 1990 a înfiinţat Ansamblul „Balada“, cunoscut mai apoi ca Ansamblul de copii şi tineri „Balada Bucovinei“, care a dat scenei folclorului românesc numeroşi interpreţi talentaţi.

Din anul 2002 maestrul George Sîrbu a înfiinţat Fundaţia Culturală care-i poartă numele, având ca obiectiv promovarea şi conservarea tradiţiilor folclorice şi religioase din Bucovina şi Moldova.

Sursa: ȘtiriSuceava.net

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here