Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Lorand Ercse, patronul de la Taco Loco, este noul director general interimar al societății ACET Suceava

Secretarul general al PSD Suceava, Lorand Ercse, a fost numit joi dimineață în funcția de director general al operatorului județean de apă și canalizare ACET SA. Decizia a fost adoptată în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al societății, desfășurată cu începere de la ora 09.00.

Mandatul încredințat lui Lorand Ercse este unul provizoriu, cu o durată de două luni. În această perioadă de interimat urmează să fie organizat concursul oficial pentru ocuparea definitivă a postului de conducere.

Ercse îl înlocuiește în funcție pe Florin Olaru, cel care a asigurat interimatul la șefia ACET SA în ultimele luni. Ambii fac parte din Consiliul de Administrație al societății.

Din punct de vedere al pregătirii profesionale, Lorand Ercse este absolvent al Facultății de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, promoția 2009, iar în anul 2011 a finalizat studiile de masterat în cadrul aceleiași instituții de învățământ superior. În plan privat, acesta administrează restaurantul Taco Loco din municipiul Suceava.

Funcția de director general al ACET SA este remunerată cu un salariu lunar de aproximativ 19.000 de lei net.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles