Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Lemne fără acte descoperite constant de Garda Forestieră Suceava la un gater din Brodina

Printre controalele privind respectarea regimului silvic efectuate de instituția noastră la începutul lunii iulie 2024, două s-au remarcat prin amploarea constatărilor.

Astfel, s-a descoperit că un operator economic din Brodina deținea în depozit 81 mc de lemn de lucru de rășinoase în plus față de inventarul justificat cu documente de proveniență. Cantitatea respectivă a fost confiscată valoric, urmând ca administratorul firmei să achite o valoare de 22.400 lei. La această sumă se adaugă valoarea de 10.000 lei cu care a fost amendat pentru diferențele dintre stocul faptic și cel scriptic.

Trebuie menționat că la un control efectuat cu trei luni mai devreme la același operator economic s-au constatat aceleași abateri, fiind confiscat atunci un volum de 346 mc materiale lemnoase, cu o valoare de peste 72.900 lei. S-au aplicat atunci amenzi în valoare de 35.000 lei. Se pare că sancțiunile nu au fost suficiente pentru a corecta atitudinea administratorului respectiv, fiind necesare și alte acțiuni. Am operat datele controalelor în sistemul propriu de programare a controalelor pe baza analizei de risc.

S-au demarat verificări pentru a identifica sursele materialului lemnos achiziționat fără proveniență și vom acorda o atenție sporită furnizorilor și beneficiarilor de lemn din zona Brodina.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles