Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat, astăzi, acordurile de colaborare între județul Suceava și municipiul Chișinău, raioanele Ștefan Vodă, Sîngerei și Rîșcani, din Republica Moldova. Evenimentul s-a desfășurat în Sala Unirii Bucovinei cu Țara, clădire construită în curtea interioară a Palatului Administrativ al județului Suceava. Cu această ocazie a fost inaugurată sala de conferințe, care este una extrem de modernă.
Gheorghe Flutur, șeful administrației județene, s-a arătat onorat de faptul că poată să semneze aceste parteneriate, el menționând că momentul este unul istoric.
„Într-o zi atât de importantă pentru noi, pentru suceveni, când avem foarte mulți oaspeți în municipiul Suceava, avem onoarea ca în noua Sală a Unirii să deschidem un eveniment extrem de important, de aici din fosta capitală a Moldovei. Este vorba despre semnarea unor parteneriate de colaborare cu frații noștri de peste Prut, din Republica Moldova. Sunt onorat să semnez aceste parteneriate. Noi, Consiliul Județean Suceava, vă salutăm cu respect și vă așteptăm cu brațele deschise. Sunt onorat să fiți astăzi prezenți aici”, a declarat Gheorghe Flutur.
Noii parteneri ai județul Suceava au fost reprezentați de primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, și președinții Consiliilor Regionale din Rîșcani, Vasile Secrieru, Ștefan Vodă, Vasile Maxim și Sîngerei, Grigore Corcodel.
De asemenea, la întâlnire au mai fost prezenți primarul Sucevei, Ion Lungu, vicepreședinții Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă și Cristinel Crețu, senatorul Constantin Daniel Cadariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Nicolae Troașe, precum și alți oameni politici locali.
În cadrul dezbaterilor, președintele CJ Suceava a menționat și despre incendiul care a distrus acoperișul Palatului Administrativ, dar a ținut să precizeze că lucrările se desfășoară conform calendarului stabilit.
„Noi la începutul anului am avut un necaz, aici la Palatul Administrativ dar acum suntem în linie dreaptă pentru refacerea clădirii iar în această sală, Sala Unirii Bucovinei cu Țara se vor ține ședințele Consiliului Județean”, a completat Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava.
După semnarea acordurilor de colaborare, au urmat o serie de discuții între reprezentanții Sucevei și cei ai Chișinăului.
„Este un moment istoric. Am semnat acest acord și dorim să facem ceva împreună.Avem un județ a cărei capitală spune tot. Cât de frumos că acum am semnat cu Chișinău, iar săptămâna viitoare vom semna cu Cernăuți. Vrem să dăm drumul la niște proiecte de lucru și să stabilim niște termene, pentru a crea avantaje pentru comunitate. Lansez invitația, dragi parteneri și frați, ca pe 15 august să veniți la Putna, când se împlinesc 150 de ani de la Marea Serbare de la Putna. Va fi un eveniment deosebit. Așteptăm să ne fiți oaspeți și să discutăm despre o serie de pelerinaje la Putna pe care vrem să le organizăm”, a mai arătat Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava.
Toți cei prezenți la acest eveniment au concluzionat că vor să pună bazele unei colaborări trasfrontaliere, având multe de învățat unii de la alții.
„Trebuie să valorificăm acordul în mai multe domenii, cultură, mediu, urbanism, turism, educație sau sănătate. Vom veni în scurt timp din nou la Suceava cu un grup de lucru pentru a începe lucruri concrete, noi având în vedere Muzeul Grigore Vieru, centrele de plasament pentru copii, învățământul la distanță sau centre de educație pentru adulți”, a declarat Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău. Ulterior acestui eveniment, la Cetatea de Scaun a Sucevei a avut loc slujba de pomenire a domnilor Moldovei.
