Festival Ciprian Porumbescu Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

„Influencer-ul” Dorin Aelenei a rămas fără 7 sticle de vin în urma unei răzbunări bahice

O vizită între amici pe strada Jean Bart din municipiul Suceava s-a transformat într-o comedie absurdă cu iz penal în noaptea de luni spre marți, după ce o sumă mică de bani și un stoc de vin au devenit motive de șantaj și intervenție a poliției. Totul a ieșit la iveală în jurul orei 00.20, când Dorin Aelenei, un soi de influencer local, în vârstă de 56 de ani, a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a reclama că i-a fost furat vinul.

Oamenii legii sosiți la fața locului au descoperit o încrengătură de fapte pornită cu câteva ore mai devreme. Luni seară, în jurul orei 22.00, Dorin Aelenei împreună cu un alt bărbat, Aurel Crîșmar, au mers în vizită la locuința amicului lor Florin Culda, în vârstă de 53 de ani. Cei doi au petrecut aproximativ o oră în apartament, iar după plecarea lor, gazda a observat că din portofelul lăsat pe pat îi lipsea suma de 80 de lei.

În loc să apeleze la autorități, Florin Culda a decis să își recupereze paguba prin propriile metode și să aplice o formă de compensare ilegală. Acesta s-a deplasat la un frigider situat pe holul scării de bloc, utilizat de Dorin Aelenei, de unde a sustras șapte sticle de vin. Când influencerul local a descoperit dispariția băuturii, a încercat să negocieze direct cu păgubitul, oferindu-i acestuia suma de 30 de lei în schimbul returnării sticlelor. Florin Culda a refuzat însă târgul, considerând că suma este prea mică față de ce îi dispăruse din portofel, moment în care Dorin Aelenei a cerut sprijinul poliției prin 112.

La apariția echipajului de intervenție, Florin Culda a decis să pună capăt sechestrului și i-a înapoiat proprietarului cele șapte sticle de vin. Gestul nu l-a scăpat însă de probleme, așa cum nici ceilalți protagoniști nu au scăpat nepedepsiți. Polițiștii au întocmit un dosar penal complex în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii a două infracțiuni de furt calificat, ambele părți având acum atât calitatea de victimă, cât și cea de suspect în fața legii.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles