La data de 23 ianuarie 2024, în jurul orei 22.00, pompierii militari ai Secției Câmpulung Moldovenesc au intervenit cu două autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Sadova.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul comun al unor construcții anexe, dar și la acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la două gospodării învecinate.
Au ars acoperișul adăpostului de animale și al depozitului de furaje, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, și acoperișul locuinței, pe aceeași suprafață (100 mp). S-au degradat tavanul și pereții casei, elemente de tâmplărie, aparatură electrocasnică, mobilier și alte bunuri materiale.
Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au monitorizat medical proprietara, în vârstă de 73 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, femeia a fost stabilizată și a refuzat transportul la spital.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de un cablu electric defect.
Incendiul a fost stins la ora 00.35, iar pompierii au salvat cele două gospodării învecinate, cu bunurile aferente.