Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Gheorghe Flutur a vizitat șantierul de pe DJ 178, de pe raza localității Comănești: „Mă bucură foarte mult pentru că sunt lucrări care se pot face chiar dacă temperatura este afară 0 grade”

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, a vizitat astăzi șantierul de pe DJ 178, de pe raza localității Comănești, arătându-se încântat că se lucrează și acum, când temperatura de afară este una destul de rece.

„Suntem pe Drumul Județean 178 care leagă localitatea Comănești, satul Humoreni, de Bălăceana. Este un drum județean care vine de la Rădăuți prin Arbore, Botoșana, Comănești, ajunge la zona cu serpentine de la Humoreni, spre Bălăceana. Este un drum pe care neaparat trebuie să-l modernizăm, 3,3 kilometri modernizăm din banii Consiliului Județean Suceava, înseamnă circa 3,7 milioane de euro. E o lucrare destul de complexă, cu serpentine, cu ziduri de sprijin, cu drenaje, cu șanțuri periate și ce este mai important că văd că lucrează și pe această vreme, firma de construcții. Mă bucură foarte mult pentru că sunt lucrări care se pot face chiar dacă temperatura este afară 0 grade. Această investiție în circa un an și jumătate ar trebui să fie finalizată. Am reabilitat un pod peste apa Solonețului, construim încă un pod nou de 12 metri lungime și era de mult așteptată această legătură pe drumul scurt, pe varianta scurtă, între Bălăceana – Humoreni, practic legăm Valea Solonețului de localitatea Ilișești, Ciprian Porumbescu, Măzănăești. După cum știți, Consiliul Județean Suceava a avut mai multe șantiere în acest an, unele dintre ele s-au finalizat, aici nu este încă finalizat, va veni și asfaltul, două straturi de asfalt, anul viitor, dar văd că firma de construcții este conștiincioasă, se ține de treabă și cred că o să termine mai repede decât scrie termenul în contract”, a declarat Gheorghe Flutur.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles