Ritmic Suceava

O tragedie a avut loc aseară între localitățile Romuli și Telciu, din județul Bistrița – Năsăud. Un autoturism Skoda, care venea dintre Romuli, a intrat prea tare într-o curbă. A pătruns pe contrasens, lovindu-se de un autocar plin cu călători ce mergea spre Sighetul Marmației.

În urma impactului, autoturismul a ajuns în apele Sălăuței. S-a activat planul roșu de intervenție, numeroase echipaje medicale și ale poliției fiind direcționate la accident.

Din nefericire, salvatorii au găsit, în autoturism, trei persoane cu leziuni incompatibile cu viața. O singură persoană a scăpat, ca prin minune, din mașina mică.

Cei din autocar nu au pățit nimic, fiind nevoie doar de transferul lor în alt autocar, ce i-a dus spre destinație.

Autoturismul era înmatriculat în județul Suceava, toți cei patru pasageri fiind din Pojorâta. Aceștia mergeau spre Cluj: trei dintre ei pentru a reîncepe cursurile de la facultate, iar unul- unchiul șoferului- pentru a lua avionul spre Italia.

Robert Cehren avea 21 de ani. Acesta era student la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, Cluj- Napoca. El este șoferul care a scăpat autoturismul de sub control.

Unchiul său, în vârstă de 40 de ani, era stabilit în Italia și fusese acasă de sărbători.

Alexandra Străjeriu avea 20 de ani. Aceasta era studentă la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca.

Singurul supraviețuitor din autoturism este Daniel Rusu. Acesta are 21 de ani și este pasionat de fotbal.

„În urma accidentului rutier petrecut duminică seara (08.01.2023) pe DN 17 C, în localitatea Telciu din județul Bistrița-Năsăud, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița a fost adus un bărbat în vârstă de 20 de ani din județul Suceava, în stare gravă, cu politraumatism, cu multiple fracturi costale, hemotorax, ruptură splenică, hemoperitoneu. A fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență și în prezent este internat la Secția Anestezie-Terapie Intensivă, intubat, în stare gravă, sub observație și tratament de specialitate”, au transmis reprezentanții spitalului.

Sursa: Bistrițeanul

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here