În această dimineață, în jurul orei 06.25, Cătălin P., de 29 de ani, din orașul Salcea, în timp ce conducea autoturismul Audi A4 pe strada Calea Burdujeni din municipiul Suceava, la trecerea pentru pietoni din apropierea intersecției cu strada Păcii l-a surprins și accidentat pe Constantin P., de 66 de ani, localnic, care era angajat în traversarea drumului.
În urma impactului a rezultat rănirea gravă a pietonului, care a fost preluat de o ambulanță și dus la UPU Suceava, unde, din nefericire, a decedat.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.
FOTO: Facebook/ Info Trafic Suceava
