Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Proiecte extrem de importante pentru comunitatea din Ipotești vor fi implementate în perioada următoare: „Vom avea cea mai modernă școală din județ”

Comuna Ipotești continuă să se dezvolte într-un ritm accelerat sub administrația edilului Dumitru Gulei, omul care a schimbat fața acestei comune, în ultimii trei ani, făcând tot posibilul ca locuitorii să beneficieze de cele mai bune condiții de trai.

În perioada următoare, în satele Ipotești, Tișăuți și Lisaura se va moderniza și eficientiza sistemul de iluminat public, în cadrul unui proiect în valoare de 2.341.485,78 de lei. Din totalul acestei sume, aproape 2 milioane de lei au fost obținute prin Agenția Fondului de Mediu.

„Luni, 12 februarie 2024, am semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru obiectivul de investiții: «Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public în comuna Ipotești, județul Suceava». Cererea a fost depusă în 2021. Astfel, satele Ipotești, Tișăuți și Lisaura vor beneficia de 812 lămpi de iluminat TIP LED complet echipate, cu sistem de dimare care permite reglarea fluxului luminos și instalarea sistemului de telegestiune”, a explicat Dumitru Gulei, primarul comunei Ipotești.

Sistemul de telegestiune va avea capacitatea să controleze, să monitorizeze, să măsoare și să gestioneze funcționarea în parametrii optimi ai rețelei de iluminat public stradal-rutier a localității, indiferent de poziția geografică a acesteia, tipologia rețelei de alimentare cu energie electrică sau alte condiții locale de funcționare a sistemului de iluminat public.

„În același timp, se vor obține reduceri semnificative de emisii de CO2, de consum de energie electrică și de costuri de exploatare, îmbunătățind în același timp, fiabilitatea sistemului de iluminat public”, a completat edilul Dumitru Gulei.

Prin implementarea noului sistem, în comuna Ipotești va crește eficiența energetică, se va reduce poluarea cu emisii de CO2, se va reduce consumul anual kWh/an. Printre beneficiile importante va fi și reducerea numărului de inspecții sistematice pentru verificarea lămpilor, reducerea timpului pentru curățarea sistemului optic, reducerea duratei intervențiilor și a timpilor de nefuncționare, scăderea cheltuielilor de întreținere pentru iluminat datorită eficienței ridicate a aparatelor de iluminat și datorită garanției oferite, reducerea costului de întreținere asigurată de garanție iar durata de viață a aparatelor de iluminat va crește de la aproximativ 5-7 ani la aproape 20-25 de ani, asigurând o sursă de iluminat stabilă și eficientă pentru comuna Ipotești.

Acesta nu este singurul proiect important, în această zonă urmând să fie construită cea mai mare școală verde din județ. Noua unitate de învățământ va avea 30 de săli, elevii urmând să beneficieze de laboratoare foarte bine dotate și utilate pentru derularea unui proces de învățământ la cele mai ridicate standarde.

„Ne-a fost aprobat proiectul «Dezvoltarea de școli verzi, construcție nouă, în UAT Ipotești, județul Suceava», finanțat prin fonduri europene, prin PNRR. Construcția nouă va fi amplasată  pe strada Decebal , cu un regim de înălțime P+2, pe o suprafață construită desfășurată totală de 2.385,86 mp. Școala va avea 30 de săli, unde vor intra săli de clasă, inclusiv laboratoare, săli de depozitare, cancelarie, secretariat, cabinet medical”, a declarat primarul Dumitru Gulei.

Holurile și grupurile sanitare de la fiecare nivel, vor fi raportate la numărul de elevi. De asemenea, vor fi amenajate spații exterioare de recreere și activități extrașcolare. Totalul investiției este de 22.412.562,07 lei din care 22.049.612,07 lei sunt cheltuieli eligibile, obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Va fi cea mai modernă școală din județ, iar în acest fel copiii noștri vor avea un cadru propice pentru dezvoltare pe termen lung”, a completat primarul Dumitru Gulei.

În curând, locuitorii din comuna Ipotești vor beneficia de transport public metropolitan, deoarece a fost finalizată licitația pentru achiziția de autobuze electrice. Comuna Ipotești face parte din acest proiect și va beneficia de două autobuze electrice și stații de încărcare. Banii necesari implementării acestui proiect au fost obținuți prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Se va facilita transportul în comun dintre Ipotești-Lisaura-Tișăuți și Suceava. Vor fi două trasee de pe strada Decebal, la strada Ștefan cel Mare și traseul 2 din  Lisaura-Tișăuți-DJ208”, a încheiat Dumitru Gulei, primarul comunei Ipotești.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles