Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO O gospodărie din Dumbrăveni a fost incendiată intenționat

La data de 24 iulie 2024, la ora 23.35, militarii Detașamentului de pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului voluntar pentru situații de urgență Dumbrăveni, au intervenit cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Dumbrăveni.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la o construcție anexă, cu pericol de propagare la casa de locuit și la restul anexelor gospodărești.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarei (49 de ani), care a suferit un atac de panică. Ulterior, femeia a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Au ars acoperișul magaziei de lemne, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, circa 12 metri cubi lemn de foc și 12 anvelope.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost o acțiune intenționată.

Incendiul a fost stins la ora 01.30, iar pompierii au salvat casa de locuit și restul anexelor din gospodărie, cu bunurile aferente.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles