În această dimineață, în jurul orei 08.30, un autoturism a intrat într-un parapet, în municipiul Suceava, în zona „Podul Unirii”.
Sunt implicate două persoane, iar una a rămas blocată în interiorul mașinii.
La fața locului s-a deplasat modulul SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare și echipajul SMURD TIM (terapie intensivă mobilă).
Victima, o adolescentă în vârstă de 16 ani, conștientă și cooperantă, a fost extrasă din autoturism.
Echipajul SMURD TIM i-a acordat primul ajutor medical, și o va transporta la spital pentru investigații suplimentare.
Conducătorul auto nu a necesitat îngrijiri medicale.




