Ritmic Suceava

Administrația locală a comunei Mitocu Dragomirnei, condusă de primarul Radu Reziuc, a sărbătorit Ziua Comunei, iar localnicii, îmbrăcați în straie de sărbătoare, au umplut sala Căminului Cultural.

Evenimentul a impresionat printr-o organizare exemplară, edilul Radu Reziuc dovedind încă o dată că știe să adune oamenii atât la muncă cât și la joc și voie bună.

Marea sărbătoare a comunității a fost stabilită pentru săptămâna trecută, dar din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, festivitățile au fost reprogramate iar locația, schimbată, toloaca din centrul satului fiind înlocuită cu sala Căminului Cultural.

„Mă bucur că ne-am adunat, după ce am amânat cu o săptămână acest eveniment. Am vrut să sărbătorim Ziua Comunei Mitocu Dragomirnei, pe toloacă, așa cum ne-am dorit, dar vremea părea înșelătoare și nu am vrut să riscăm. Ziua comunei nu înseamnă altceva decât ziua noastră, a oamenilor din comună și am încercat să venim în fața dumneavoastră cu o ediție în care avem aproape 100% oameni din Mitocu Dragomirnei. Am organizat acest eveniment alături de colegii din Primărie. Ce era diferit dacă era în aer liber, era parada gospodarilor din Mitoc. Unii gospodari veneau cu faetoanele, crescătorii de animale veneau cu cele mai frumoase exponate ale dumnealor să le prezinte comunității. În plus, dacă era pe toloacă, avem și parada utilajelor agricole, unde oamenii ar fi venit cu tot felul de tractorașe, motocoase, cositori. Nefiind timpul favorabil am decis ca această sărbătoare să aibă loc în Căminul Cultural. Am acordat diplome și premii familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Au fost 10 familii. Apoi, am avut un moment pe care oamenii din sală, l-au îmbrățișat, semnarea unui protocol, între Primăria Mitocu Dragomirnei, Primăria Adâncata și Primăria Hănțești, mai precis între serviciile voluntare pentru situații de urgență. Dacă Doamne-ferește este un incendiu la Mitoc, vin și echipajele de la Adâncata și Hănțești sau dacă este nevoie mergem și noi la ei. Un moment aparte, un moment foarte emoționant a fost cel în care am oferit o distincție, o diplomă de mulțumire, pe care noi am numit-o «Oameni pentru oameni». Aceasta a fost oferită pentru 100 de persoane din Mitoc, care au făcut front comun și au ajutat refugiați din calea războiului. Alături de noi au fost domnul colonel Constantin Parasca și doamna plutonier Daniela Arcip de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, persoanele de legătură între Primărie și Inspectorat, atunci, la începutul războiului. Noi am cazat aproximativ 500 de oameni în două săptămâni și am făcut totul voluntar. Acum se primesc bani pentru cei care cazează, atunci nu se primea dar nici nu a așteptat nimeni vreo remunerație”, a declarat Radu Reziuc, primarul comunei Mitocu Dragomirnei.

Alături de edilul acestei comune de oameni vrednici, a fost și deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan. Parlamentarul este îndrăgit și apreciat, în aceste locuri, pentru că de fiecare dată când a fost nevoie, a avut o contribuție importantă la dezvoltarea zonei.

„Pe mulți dintre dumneavoastră vă știu din multitudinea de campanii electorale. Am fost să vă propun un parteneriat pe care mulți dintre dumneavoastră l-ați acceptat, votând echipa noastră și pe mine personal. Pentru toate aceste lucruri vă mulțumesc. Am realizat un parteneriat cu dumneavoastră prin domnul primar Reziuc, un om care a înțeles că tradiția, cultura înseamnă mult și sunt puțini aceia care duc mai departe aceste valori strămoșești ale noastre. Mă bucur când văd așa mulți oameni îmbrăcați în costume populare, mă bucur când ajung la București și colegi de-ai mei îmi vorbesc despre Bucovina în termeni elogioși. Vă prețuiesc așa cum vă prețuiește și primarul dumneavoastră și vă asigur în continuare de colaborarea mea. Felicitări pentru ceea ce s-a realizat până acum, aici. Voi rămâne alături de dumneavoastră în continuare”, a declarat Ioan Balan, deputat PNL de Suceava.

Ca un gospodar harnic și priceput, primarul Radu Reziuc a avut alături de el și vecinii comunei, prin prezența edilului Viorel Cucu din comuna Adâncata și a primarului comunei Hănțești, Daniel Olariu. Primarul comunei Adâncata nu a venit cu mâna goala, și a adus un cadou pentru vecinii săi.

„Să știți că de fiecare dată când vin în Mitocu Dragomirnei, am emoții, pentru că de fiecare dată când am avut și noi un eveniment, au fost și oameni din Mitocu Dragomirnei. Vreau să vă mulțumesc pentru modul în care ne-ați sprijinit și ne sprijiniți în continuare, sunteți o comună dragă mie cu bucovineni adevărați. Vreau să vă felicit pentru că ați ales un nou primar, Radu Reziuc, un om gospodar, ați avut mână bună și vreau să îi mulțumesc că m-a invitat la această zi importantă din viața comunității. Oriunde va fi nevoie, voi fi prezent în mijlocul dumneavoastră. Și mai vreau să-l felicit pe domnul primar pentru această inițiativă de colaborare, aceste trei comune fiind acum o mână de ajutor pentru fiecare în parte”, transmis Viorel Cucu, primarul comunei Adâncata.

Edilul comunei Hănțești, Daniel Olariu, a spus că acest acord dintre Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, care a fost semnat duminică la Mitocu Dragomirnei, este foarte important pentru întreaga zonă, în caz de vreo nenorocire, fiecare minut fiind foarte important.

„Pentru noi este al treilea protocol semnat cu comunele din zonă, am mai încheiat cu Siminicea și cu Zvoriștea și pot spune că este un lucru foarte important, în caz de vreun incendiu, zece minute contează foarte mult”, a menționat Daniel Olariu primarul comunei Hănțești.

Tot cu acest prilej, cuplurile din comuna Mitocu Dragomirnei care au împlinit anul acesta, 50 de ani de căsătorie au fost felicitate de primarul Radu Reziuc și de deputatul sucevean Ioan Balan.

Burac Ioan și Victoria, Colomieschi Spiridon și Ana, Franciuc Vasile și Oltea, Manole Gheorghe și Maria, Mironiuc Mihai și Garofița, Rodinciuc George și Ștefania, Rusu Petru și Valeria, Vartolomei Ioan și Verginia, sunt oamenii care au oferit o lecție de viață și conviețuire fericită, meritând respectul tuturor.

Sărbătoarea comunei a continuat cu un spectacol artistic de excepție, susținut de artiști autohtoni, iar invitatul special al evenimentului a fost interpreta de folclor Gabriela Teișanu, a cărei familie are rădăcini în Mitocu Dragomirnei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here