Aflată în județul Suceava, sâmbătă, 11 mai a.c., doamna Ligia Deca, ministrul educației, a efectuat o vizită informală la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), la invitația domnului prof. univ. dr. Mihai Dimian, rectorul USV.
Întâlnirea a cuprins o vizită în campusul 1 al USV, însă discuțiile dintre doamna ministru și conducerea USV s-au extins, atingând subiecte precum stadiul investițiilor care se derulează în campusul 2 de la Moara, acolo unde se efectuează ample lucrări. Construcția căminului studențesc cu 824 locuri de cazare, demarată în anul 2023, este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură universitară aflate în desfășurare în România.
Un moment important din cadrul vizitei l-a constituit participarea Ligiei Deca la festivitatea de premiere a echipei de handbal masculin a USV, care a devenit campioană națională universitară pentru a șaptea oară. Alături de ministrul educației, la festivitatea de premiere s-au aflat prof. univ. dr. Mihai Dimian, rectorul USV, prof. univ. dr. Petru Ghervan și Iulian Andrei, directorul Clubului Sportiv Universitar. Ca urmare a acestei performanțe, echipa de handbal masculin a USV și-a câștigat dreptul de participare la Campionatul European Universitar 2024, care se va desfășura în Ungaria, în luna iulie. Echipa USV are în palmares nu mai puțin de trei titluri continentale: în 2017, la Malaga, în Spania, în 2022, la Lodz, în Polonia, și în 2023, la Podgorica, în Muntenegru. De asemenea, în 2018, sucevenii au obținut, la Coimbra, în Portugalia, medalia de bronz.
Totodată, profitând de faptul că la USV se afla în plină desfășurare concursul interjudețean „Student pentru o zi”, doamna ministru a dialogat cu elevii participanți și cu cadrele didactice coordonatoare, prezentând sintetic informații despre actualele și viitoarele măsuri guvernamentale în domeniul învățământului, încurajând tinerii să aleagă un parcurs academic în universitățile românești.
Ministrul educației a purtat discuții și cu profesorii de limba franceză aflați la USV pentru a participa la lucrările celei de-a VII-a ediții a „Printemps de l’Innovation du Français”, eveniment care s-a desfășurat la Suceava, în perioada 10 – 11 mai a.c., sub titlul „Nouvelles pratiques de classe et enseignement du français”, și care a reunit profesori francofoni din România și experți internaționali.