Ion Cristinel Burac, candidatul PSD pentru Primăria Șcheia, și-a început campania electorală susținut de întreaga conducere a Partidului Social Democrat Suceava, în cadrul unui eveniment organizat exemplar la Șcheia.
În fața șcheienilor au fost prezenți președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, senatorul George Mîndruță, deputatul Mirela Adomnicăi, deputatul Eugen Bejinariu, președinta OFSD Larisa Blanari și candidatul PSD pentru Consiliul Județean, deputatul Gheorghe Șoldan.
Pentru a-l susține și a-i da sfaturi, ori de câte ori va fi nevoie, legate de problemele din administrația locală, doi primari performanți și campioni la atragerea de fonduri europene, la nivel de județ, au venit la Șcheia și și-au oferit sprijinul necondiționat pentru Ion Cristinel Burac. Este vorba despre edilii comunelor Dumbrăveni și Cornu Luncii, Ioan Pavăl și Gheorghe Fron.
Modest și cu foarte mult bun simț, Ion Cristinel Burac, candidatul PSD pentru Primăria Șcheia, nu a vorbit despre proiectele pe care intenționează să le implementeze, pentru că sunt multe și Șcheia are nevoie de foarte multe lucruri, dar a promis că va cere ajutor de fiecare dată de la cei care au demonstrat până acum că știu să facă administrație locală la cel mai înalt nivel și va avea o echipă puternică la Consiliul Județean cât și în Parlament, care îl va susține.
„Sunt un om care s-a născut, a crescut și trăiește în comuna Șcheia. Iubesc această comună și îmi place să stau în mijlocul oamenilor, să le înțeleg problemele și să le rezolv. Asta am făcut în calitate de viceprimar și asta voi face și în calitate de primar. Nu am criticat și nu-i voi critica pe foștii primari ai comunei Șcheia pentru că un lider trebuie să găsească soluții în interesul cetățenilor, să construiască și să adune oamenii împreună. Avem o comună bogată, cu un buget mare și în calitate de primar, vă promit că voi dezvolta comuna, pe măsura acestui buget, nu cum s-a întâmplat până acum. Împreună cu echipa mea de consilieri, profesioniști care activează în diferite domenii, ne vom implica în implementarea proiectelor ce vizează schimbarea comunei noastre. Pe 9 iunie, vă cer votul pentru mine și pentru echipa mea și nu vă vom dezamăgi”, a declarat Ion Cristinel Burac, candidatul PSD la Primăria Șcheia.
Toți cei prezenți la eveniment au avut doar cuvinte de laudă despre candidatul Ion Cristinel Burac și și-au exprimat răspicat convingerea că acesta va fi viitorul primar al comunei Șcheia.
„Cristinel Burac va fi noul primar de la Șcheia, și nu o spun doar pentru că am văzut sondajele, ci pentru că am stat de vorbă cu foarte mulți oameni care sunt total nemulțumiți de ritmul de dezvoltare al comunei. Ce motive ar putea invoca după 20 de ani administrația liberală a comunei care se află la doar un pas de municipiul Suceava și are unul dintre cele mai mari bugete din județ? Cu ce argumente ai putea să mai vii în fața locuitorilor comunei Șcheia, când și primarul, și șeful Consiliului Județean sunt din același partid și conduc de-o veșnicie? Lucrurile au început să se miște în ultimii ani, după ce Cristinel Burac a devenit viceprimar și, alături de echipa lui de consilieri, a avut un cuvânt de spus în Consiliul Local. A inițiat și s-a implicat în multe proiecte pentru comunitate, deși funcția de viceprimar îi limita atribuțiile. Cristinel este un om dedicat comunității, cu drag de oameni și de comuna lui. Cunoaște problemele comunei și are proiecte pregătite pentru toate cele cinci sate – Șcheia, Sfântu Ilie, Mihoveni, Trei Movile și Florinta – fiind convins că se pot găsi fonduri pentru a pune în practică multe dintre aceste proiecte încă din primul mandat. Proiecte gândite și scrise pentru oamenii din comuna Șcheia, în primul rând”, a declarat deputatul Gheorghe Șoldan, candidatul PSD pentru Consiliul Județean.
Acesta i-a asigurat pe cei aproximativ 300 de oameni cu care s-a întâlnit sâmbătă după-amiază la Conacul Domnesc că echipa PSD Suceava va fi alături de viitorul primar, Cristinel Burac.
„Avem nevoie doar de susținerea dumneavoastră pe 9 iunie”, a încheiat deputatul Gheorghe Șoldan, candidatul PSD pentru conducerea CJ Suceava.









