Comuna Dărmănești continuă să se dezvolte atât prin fonduri guvernamentale, fonduri europene sau bani de la bugetul local, pe primul plan fiind asigurarea unor condiții dintre cele mai bune, pentru cetățeni. În prezent, administrația locală, condusă de primarul Dan Chidoveț, are în implementare sau urmează să fie implementate, în perioada imediat următoare, zeci astfel de proiecte, menite să schimbe fața comunei.
În ultima perioadă, comuna Dărmănești, prin edilul Dan Chidoveț, a atras multe fonduri nerambursabile, bani care au contribuit la dezvoltarea infrastructurii rutiere și școlare. Prin Compania Națională de Investiții, la Dărmănești au fost modernizate trei drumuri afectate de viituri. În mai puțin de zece luni, administrația locală a comunei Dărmănești, condusă de edilul Dan Chidoveț, a asfaltat și modernizat aceste drumuri comunale de interes major pentru comunitate. Valoarea lucrărilor a fost de aproximativ 3 milioane de lei iar zeci de familii se bucură acum de condiții foarte bune de trai.
Comuna Dărmănești însumează aproape 100 de kilometri de drumuri comunale, dar datorită unei implicări extraordinare, edilul Dan Chidoveț mai are puțin și va moderniza întreaga infrastructură rutieră a comunei. Acest lucru este posibil pentru că la Dărmănești nu s-a ratat nicio linie de finanțare, administrația locală depunând proiecte și obținând multe fonduri cu ajutorul cărora a scos la propriu, oamenii din noroi.
Din bugetul local al primăriei, printr-un program multianual, în comuna Dărmănești s-au amenajat alei pietonale. Noile alei pietonale fac legătura dinspre satul Dărmănești cu cele deja existente pe raza satului Măriței. Acestea sunt pe o lungime de 3 kilometri, pe ambele părți ale DJ 209 D.
„S-a lucrat la canalizare, preluarea apelor fluviale, geigere, s-a lucrat la infrastructura de jos, adică au fost introduse țevile, s-a pus umplutura, s-au montat geigerele. Când s-a lucrat la infrastructura pentru trotuare am montat și conducta de apă pentru a nu sparge de două ori. Au urmat apoi lucrările de suprafață, cu borduri și trotuare și amenajări peisagistice”, a declarat Dan Chidoveț, primarul comunei Dărmănești.