More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    FOTO Hora Satului din Cârlibaba a transformat Căminul Cultural din localitate într-o oază de distracție, joc și voie bună

    Comunitatea din Cârlibaba s-a adunat duminică la Hora Satului și toată lumea a cântat și a dansat până după miezul nopții. Evenimentul organizat impecabil de către administrația locală, condusă de edilul Gabriel Danciu, a adunat împreună gospodarii din comună, aceștia dovedind, că știu ce-i munca dar nu se dau în lături nici când este vorba de petrecere.

    Artiști de marcă au întreținut atmosfera de cântec, joc și voie bună, la Cârlibaba, iar bucatele tradiționale au completat seara, transformând-o într-un eveniment memorabil.

    Distracția a început la orele 17.00, la Căminul Cultural din localitatea, această sală devenind neîncăpătoare pentru toți cei prezenți, dornici de distracție și veselie. Petrecerea a fost deschisă de interpretul Ghiorghiță Rotaru, care a invitat oamenii la dans, încingându-se niște hore de poveste, după care, în mijlocul celor prezenți a cântat și a dansat, îndrăgita Ancuța Corlățan.

    Petrecerea a continuat la Cârlibaba cu apreciatul solist Călin Brăteanu. Aceasta a susținut un adevărat recital folcloric, iar petrecăreții au fredonat cu mult drag, versurile melodiilor cunoscute, care i-au ridicat pe toți de pe scaune.

    Ținuta vestimentară obligatorie a evenimentului a fost costumul popular, oamenii de prin aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu arătând tuturor că iubesc tradițiile și le duc mai departe cu sfințenie, drept dovadă, toți purtau cămăși autentice, cusute de mână, cu modele păstrate din generație în generație. Hora Satului de la Cârlibaba a marcat și finalul Sărbătorilor de Iarnă, întreaga comunitate fiind acum pregătită pentru un nou an.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles