Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Gheorghe Șoldan, după vizita făcută în Piața din Arbore: „Oameni din Arbore, din Cajvana, din Solca, Poieni-Solca, dar și din alte localități din zona Rădăuțiului, care m-au încărcat cu entuziasmul și dorința lor de schimbare”

Gheorghe Șoldan, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, a fost astăzi în Piața din Arbore, unde a fost primit cu entuziasm de oameni, care și-au exprimat dorința de schimbare.

„Acesta este mesajul pe care l-am auzit astăzi în piața din Arbore, unde am interacționat cu sute de oameni – comercianți, clienți sau simpli trecători. Oameni din Arbore, din Cajvana, din Solca, Poieni-Solca, dar și din alte localități din zona Rădăuțiului, care m-au încărcat cu entuziasmul și dorința lor de schimbare. Oameni care s-au săturat de același politician care a îmbătrânit de când promite dezvoltarea județului și, mai nou, susține că vrea să facă în patru ani ce n-a făcut în 16 ani. Am fost însoțit astăzi în piață de nu mai puțin de cinci primari, în frunte cu cel care conduce comuna Arbore, Dan Tiperciuc. Alături de mine i-am avut și pe Gheorghe Tomăscu, primarul de la Cajvana, pe Cornel Țehaniuc, primarul orașului Solca, pe Ion Cotoara, primarul comunei Iaslovăț și, nu în ultimul rând, pe Dumitru Ichim Lăzărean, primarul de la Poieni Solca. Toți sunt primari social-democrați, membri ai echipei mele și exemple de lideri de succes în administrația publică. Realizările lor demonstrează că sunt buni gospodari ai comunităților care i-au ales și care, cu siguranță, îi vor alege din nou. Acești primari își doresc un președinte de Consiliu Județean care să îi sprijine mai mult în realizarea de proiecte benefice pentru miile de oameni din localitățile lor. De asemenea, astăzi ne-a însoțit și Cristian Rusu, candidatul PSD la funcția de primar al comunei Todirești, un tânăr antreprenor cu planuri ambițioase de dezvoltare pentru comuna sa. Am primit sute de mesaje de încurajare și vreau să le mulțumesc tuturor celor care își pun speranțele în mine și în echipa mea. Voi fi un altfel de președinte de Consiliu Județean, voi face administrație, nu politică, și voi pune oamenii pe primul loc. Dar pentru a realiza acest lucru, am nevoie înainte de toate de cât mai mult sprijin, la vot, pe 9 iunie. Ziua Schimbării la Consiliul Județean Suceava. Pe 9 iunie, avem șansa să schimbăm viitorul județului Suceava. Să arătăm că merităm mai mult și că suntem pregătiți pentru o schimbare reală. Fiecare vot contează. Nu lăsați ca deciziile să fie luate de alții pentru voi”, a transmis Gheorghe Șoldan.

Articole recente

ACET Suceava Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles