Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Gheorghe Flutur a vizitat șantierul lucrărilor de modernizare a tronsonului de drum județean Panaci – Bilbor: „Această lucrare este nu doar spectaculoasă, ci și utilă, deschizând o perspectivă de dezvoltare turistică senzațională”

Astăzi, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a efectuat o vizită pe șantierul lucrărilor de modernizare a tronsonului de drum județean Panaci – Bilbor, o arteră importantă care leagă Vatra Dornei de Ardeal. Investiția, în valoare de opt milioane de euro, este realizată printr-un proiect al Consiliului Județean, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Gheorghe Flutur a menționat că acest drum este esențial pentru conectarea județului Suceava cu județul Harghita și a evidențiat complexitatea lucrărilor, în special în porțiunea de 3,6 kilometri pe care o vizita.

„Aici, la cea mai dificilă porțiune, se mișcă aproximativ 120.000 de metri cubi de pământ. Utilajele sunt deja prezente, iar stabilizarea patului drumului se realizează cu ajutorul unei membrane geogrilă, de care sunt folosiți circa 52.000 mp”, a declarat Gheorghe Flutur.

Președintele CJ Suceava a subliniat că modernizarea drumului este o lucrare complexă, având o fereastră de lucru scurtă din cauza condițiilor meteorologice.

„Această lucrare este nu doar spectaculoasă, ci și utilă, deschizând o perspectivă de dezvoltare turistică senzațională. Vor fi construite 19 podețe, peste 7 kilometri de șanțuri, drenuri și ziduri de sprijin pentru stabilizarea terenului”, a explicat Gheorghe Flutur.

El a subliniat importanța investițiilor în infrastructură, amintind și alte proiecte curajoase derulate de Consiliul Județean, precum modernizarea Pasului Stânișoara, Pasului Prihodiște, Pasului Pleșa și Pasului Puzdra, lucrări ce au un impact turistic și economic semnificativ pentru județ.

În încheiere, președintele CJ Suceava și-a exprimat speranța că, în condiții meteorologice favorabile, constructorul va accelera lucrările, menționând că pe tronsonul Panaci – Bilbor mai sunt de realizat încă trei serpentine. Flutur a precizat că, după finalizarea acestui drum, legătura cu Ardealul va fi mult mai facilă, distanța până la Toplița fiind de doar 34 de kilometri.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles