More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    FOTO Comuna Sadova s-a transformat într-un adevărat șantier pentru ca cetățenii să beneficieze de condiții de mediu urban: „Toate realizările sunt de maximă importanță”

    Comuna Sadova, stațiune turistică de interes local, este într-o continuă dezvoltare, primarul Mihai Constantinescu Oțcu fiind mereu preocupat de ridicarea nivelului de trai pentru locuitorii acestor locuri.

    În octombrie, anul trecut, reprezentanții Guvernului au menționat că pe termen lung şi mediu, atestarea localităţii ca staţiune turistică de interes local va crea un impact pozitiv pentru că aceasta va fi promovată cu noul statut şi, astfel, vor fi şanse mai mari în atragerea de finanţări nerambursabile, în condiţiile în care unele programe impun acest criteriu iar acest lucru nu s-a lăsat așteptat.

    Comuna, al cărei nume înseamnă în limba slavă „două grădini”, cu o vechime de aproape patru secole și o istorie zbuciumată, se află la aproape șapte kilometri de municipiul Câmpulung Moldovenesc, dar oamenii beneficiază de condiții de mediu urban. Întreaga zonă s-a transformat în șantier, urmând ca în perioada imediat următoare să fie racordate primele locuințe la rețeaua de gaz metan a comunei, iar până la sfârșitul anului, toate gospodăriile vor fi racordate la rețeaua de apă, în prezent, procentul celor care au apă curentă fiind de aproape 60%.

    „Am semnat autorizația pentru executarea lucrărilor de înființare a sistemului de distribuție gaze naturale în localitatea noastră, încă din luna februarie, iar de săptămână aceasta, am demarat lucrările. Până acum avem înregistrate peste 200 de cereri pentru branșamentele la gaz, dar avem bugetate, până la finele anului, doar 150. În prezent, comuna s-a transformat în șantier, se lucrează intens și sperăm că vremea va ține cu noi pentru a putea să ne facem treaba”, a explicat primarul Mihai Constantinescu Oțcu.

    Valoarea acestui proiect este de aproximativ un milion de euro, din care 20% sunt bani de la bugetul local. Edilul comunei Sadova, om gospodar și bun organizator, recunoaște că racordarea la rețeaua de gaz metan va contribui masiv la dezvoltarea comunei, oamenii beneficiind de condiții de trai dintre cele mai bune, dar recunoaște în același timp, că mai sunt multe lucruri de făcut.

    „Toate realizările sunt de maximă importanță, dar dacă ar fi să fac o ierarhie a acestora, în vârful piramidei aș așeza proiectele: Alimentarea cu apă în comuna Sadova si Concesionarea serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale în comuna Sadova. Acesta din urmă este foarte important, mai ales acum când procurarea lemnului a ajuns o problemă mare. Oamenii sunt încântați că am început lucrările, iar cererile pentru branșare continuă să fie depuse la sediul primăriei”, a completat primarul Mihai Constantinescu Oțcu.

    În paralel, în comuna Sadova se derulează un alt proiect al cărui valoare depășește un milion de euro, și anume extinderea rețelei de apă curentă, iar în curând vor fi demarate și lucrările la drumul ce face legătura între pârâul Zbrancani și pârâul Mazăre.

    „Acest drum, cu o lungime de 3,8 kilometri, va fi asfaltat. Vom începe și lucrările la apărările de maluri. Atât cât vremea ne permite, vom continua și lucrările la proiectul având ca obiect aducțiunea de gaz natural pe o distanță de 11,5 kilometri și branșamente, executarea lucrărilor pentru modernizarea drumurilor (asfaltare și regularizare) pârâul Mazăre, pârâul Zbrancani și ulița Pahomeștilor. Am fost și rămân deschis propunerilor de proiecte care să aducă plus valoare comunității, venite din partea instituțiilor, companiilor din mediul privat, ori concetățenilor noștri. Continuăm dezvoltarea infrastructurii, a serviciilor de utilitate publice și acordăm atenție deosebită educației, culturii, mijloacelor de agrement, pentru a promova localitatea, ca zonă turistică de interes local. Vom construi patru poduri din beton armat, vom moderniza drumul comunal centru, prin asfaltare și realizarea de trotuare pavate și vom reabilita clădirea Primăriei, vom moderniza iluminatul public stradal ( finanțare aprobată prin AFIR), vom  amenaja o pistă de biciclete în zona Lătișeni – Zona Notar. Tot în acest an, vom reabilita Școala cu clasele I – IV din Fundu – Sadovei”, a mai menționat primarul comunei Sadova, Mihai Constatinescu Oțcu.

    Turismul s-a dezvoltat foarte mult în ultima perioadă, iar Lacul Iezer este una dintre atracțiile care aduce sute de turiști pe săptămână în comuna Sadova. Mărginit de brazi uriași, Lacul Iezer pare un păienjeniș de smârcuri, rădăcini și trunchiuri, vegetație bogată, ceea ce-l face impracticabil pentru înot și periculos pentru firul pescarilor. La fel ca și Iezerul, Iazul Bolatău, aflat la doi kilometri de acesta, are originea și adâncimea necunoscute, ceea ce a inspirat de-a lungul timpului numeroase legende și povești, unele dintre ele înfricoșătoare.

    Toate aceste realizări, atât separat cât mai ales împreună, contribuie masiv la creștrea calității vieții locuitorilor din comuna Sadova, oameni harnici și gospodari.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles