La 18.06.2021, în jurul orei 09.45, un accident mortal s-a produs la intrarea în comuna Mitocu Dragomirnei dinspre municipiul Suceava.
Dan Poenaru, de 49 de ani, din comuna Zvoriștea, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen Touran pe DJ 208 D, l-a surprins și l-a acroșat pe Dumitru Grigoruță, de 84 de ani, localnic, care s-a angajat neregulamentar în traversarea drumului.
La fața locului s-a deplasat o ambulanță SMURD, însă medicii nu mai putut face nimic, decât să constate decesul bătrânului.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost transportat la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.




