Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc și familia îndurerată anunță cu profundă tristețe trecerea prematură în neființă a domnului Traian-Gabriel Ojog, inspector în cadrul Centrului de Promovare Turistică: „Decesul fulgerător al colegului și prietenului nostru lasă în urmă un gol imens în comunitate și în sufletele celor care l-au cunoscut”
Traian-Gabriel Ojog a fost mai mult decât un simplu funcționar public. A fost un om dedicat culturii tradiționale românești, un apărător al identității locale, un iubitor de natură și o voce puternică a spectacolelor și evenimentelor organizate în zona de munte a județului Suceava. Optimismul său contagios și energia cu care se implica în fiecare proiect l-au făcut respectat și iubit de toți cei din jur.
Născut pe 30 august 1974, Traian-Gabriel Ojog a urmat cursurile Colegiului Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, orașul său natal, iar mai apoi a absolvit Facultatea de Management din Brașov, formându-se ca un profesionist complet și dedicat domeniului turismului și dezvoltării locale.
Pasiunea sa pentru păstrarea și promovarea tradițiilor a fost dublată de o modestie rar întâlnită și o dorință sinceră de a aduce valoare locului pe care l-a iubit – Câmpulung Moldovenesc. În cadrul Centrului de Promovare Turistică, și-a pus amprenta pe numeroase inițiative care au contribuit la promovarea potențialului turistic al zonei, implicându-se activ în organizarea de evenimente culturale și în sprijinirea artiștilor și meșteșugarilor locali.
Conducerea Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, alături de toți colegii săi, transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și se alătură durerii celor care l-au cunoscut și prețuit.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Redacția Glasul Sucevei transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate!