Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

Doi copii au fost răniți într-un accident la Iacobești, după ce o șoferiță nu a acordat prioritate

Foto: ilustrativ

Doi copii au fost duși la UPU Suceava după un accident rutier produs duminică, 1 noiembrie, în jurul orei 15.20, pe DN2 (E85), în dreptul localității Iacobești, comuna Grănicești. Poliția orașului Siret a fost sesizată prin 112, la ora 15.25, că au fost implicate două autoturisme.

Polițiștii Compartimentului Rutier au stabilit că Raluca T., din comuna Zvoriștea, conducea un Audi A4 pe DN2, dinspre Suceava spre Siret. La un moment dat, în intersecția cu DN2H, ea a virat la stânga și nu a acordat prioritate unui Mazda care circula din sens opus, dinspre Siret spre Suceava. Mașinile s-au ciocnit.

În urma coliziunii, doi copii aflați pe bancheta din spate a Mazdei, în scaune de copil, au suferit vătămări corporale ușoare. Ei au fost diagnosticați cu traumatism cranio-cerebral minor și duși la UPU Suceava pentru investigații suplimentare.

Ambii șoferi au fost testați cu etilometrul, iar rezultatul a fost 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate de polițiștii Compartimentului Rutier Siret.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles