More
    Istoria Jandarmeriei Tipografie Suceava Facos Suceava
    Istoria Jandarmeriei Tipografie Suceava Facos Suceava
    Ritmic Suceava

    Comunitatea poloneză din Bucovina a celebrat Învierea Domnului și tradiția împărțirii oului sfințit la Solonețu Nou: „Este o tradiție veche de peste 600 de ani în Polonia”

    Comunitatea poloneză din Bucovina a marcat, pe 22 aprilie, unul dintre cele mai importante momente ale anului liturgic: sărbătoarea Învierii Domnului. Evenimentul a reunit sute de credincioși, oficialități și invitați de onoare la Solonețu Nou, într-o atmosferă de rugăciune, comuniune și păstrare a tradițiilor strămoșești.

    După participarea la Sfânta Liturghie celebrată în biserica „Coborârea Duhului Sfânt”, credincioșii s-au adunat la Casa Polonă, unde a avut loc un ceremonial cu profunde valențe simbolice: împărțirea cu oul sfințit, o tradiție poloneză veche de peste 600 de ani.

    Această practică, adusă în Bucovina de primii coloniști polonezi, exprimă solidaritatea familială și comunitară, urările de bine și speranța într-un an rodnic și liniștit. Fiecare bucățică de ou împărțit devine simbol al unei legături sacre între oameni, care transcende timpul și spațiul.

    „Astăzi, o tradiție veche poloneză spune să ne împărțim cu oul sfințit. Fiecare familie dintr-un ou împarte fiecare bucățică. Câți membri în familie sunt, atâtea trebuie să taie fiecare bucățică. Sigur că noi, astăzi, familia poloneză de aici, din Bucovina, suntem mai mulți și mă bucur că am putut să sărbătorim această sărbătoare împreună cu Preasfințitul Episcop Iosif Păuleț de la Iași și cu toată comunitatea”, a declarat deputatul Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România.

    Acesta a subliniat caracterul profund al tradiției, reluată în Bucovina după Revoluție, dar cu rădăcini adânci în spiritualitatea poloneză: „Este o tradiție veche de peste 600 de ani în Polonia. Și tradiția spune așa: dacă te rătăcești cândva în viață, să-ți aduci aminte cu cine ai împărțit oul sfințit și te vei întoarce pe drumul cel bun”.

    Printre participanți s-au numărat președinți și membri ai filialelor Uniunii Polonezilor din România, episcopul diecezei de Iași, Excelența Sa Iosif Păuleț, pr. Alois Farțadi – decan de Bucovina, pr. dr. Stanislav-Ioan Cucharec – capelanul polonezilor din dieceza de Iași, dar și preoți din întregul decanat de Bucovina.

    Evenimentul s-a bucurat și de prezența reprezentanților autorităților locale și județene: prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, subprefectul Camelia Damian, vicepreședinții Consiliului Județean Suceava, Stelian Simerea și Nicolae Robu, precum și primarul comunei Cacica, Dinu Ciuc.

    În cadrul discursului său, prefectul Traian Andronachi a transmis un mesaj de susținere și solidaritate față de comunitatea poloneză și întreaga comunitate catolică: „Vă asigur de întreaga noastră colaborare inter-instituțională. Așa cum puteți observa, comunitatea dumneavoastră se bucură de respectul instituției pe care o reprezint. Condoleanțele noastre pentru întreaga comunitate catolică care l-a pierdut pe Papa Francisc. Suntem alături la această grea încercare prin care comunitatea catolică din România și din întreg mapamondul trece”.

    Un mesaj similar a fost transmis și de vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, care a subliniat rolul esențial al minorităților în păstrarea diversității culturale a Bucovinei: „Condoleanțe față de pierderea suferită de întreaga lume creștină, trecerea în neființă a Sanctității Sale Papa Francisc. Vă felicit pentru faptul că vă păstrați tradițiile și obiceiurile cu care ați ajuns în această Elveție a Răsăritului. Vă lansez invitația de a vă apropia de Centrul Cultural Bucovina. Ar fi binevenit un departament pentru relațiile cu minoritățile care există în județ și, de ce nu, să fim împreună la toate evenimentele culturale”.

    Salutul Bisericii Ortodoxe a fost transmis de preotul Mihai Cobziuc, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților: „Suntem alături de dumneavoastră, de comunitatea frumoasă poloneză care aduce plus-valoare Bucovinei. Bucovina este mai frumoasă nu doar datorită mănăstirilor istorice, ci și datorită minorităților care viețuiesc și trăiesc atât de frumos în această regiune binecuvântată de Dumnezeu”.

    Un moment special a fost și prezența delegației militare poloneze din Craiova – schimbul XVI al Contingentului Militar Polonez – condus de căpitanul Jarosław Hałas și capelanul pr. locotenent Dariusz Janowski, alături de inspectorul școlar pentru minorități, Cristina Maria Albu.

    Gazdele evenimentului au fost președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, împreună cu vicepreședinții Ștefania Carmen Zielonka și Ștefan Longher, care s-au asigurat că această sărbătoare a Învierii Domnului este, din nou, un prilej de comuniune, identitate și continuitate pentru polonezii din Bucovina.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles