Astăzi, Andrei Mazăre, edilul comunei Dorna Arini, a fost învestit pentru cel de-al 2-lea mandat, reconfirmându-și statutul de primar respectat atât în Bazinul Dornelor, cât și la nivelul județului Suceava. La ceremonie au participat personalități marcante, precum Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, deputatul Angelica Fădor, prefectul Alexandru Moldovan și Marius Rîpan, noul primar al municipiului Vatra Dornei.
Mandatul anterior al lui Andrei Mazăre a fost marcat de proiecte importante care au contribuit la modernizarea și dezvoltarea comunei, iar locuitorii din Dorna Arini i-au acordat din nou încrederea pentru a continua aceste inițiative. Prezența unor oficiali de rang înalt la eveniment subliniază sprijinul de care se bucură administrația sa la nivel local și județean.
Cu acest nou mandat, Andrei Mazăre își propune să continue eforturile pentru îmbunătățirea infrastructurii și a condițiilor de trai ale cetățenilor, confirmându-și dedicarea și responsabilitatea față de comunitatea pe care o conduce.
„Am trăit momente de mare emoție astăzi, când am depus jurământul la începutul celui de-al doilea mandat! Vă mulțumesc dumneavoastră, tuturor, celor care mi-ați acordat girul și onoarea de a vă fi primar pentru încă patru ani și, așa după cum am și jurat, voi face tot ceea ce mă pricep mai bine ca să nu vă dezamăgesc nici de această dată. Și sunt convins că, la fel cum s-a întâmplat și cu deliberativul care și-a încheiat activitatea, la fel de eficient, în slujba arinenilor, va fi și Consiliul care astăzi a depus jurământul. Dincolo de culori politice, interese sau orgolii! Le mulțumesc vechilor consilieri pentru buna colaborare și le urez mult succes celor care care abia își încep activitatea. Un gând aparte de recunoștință pentru oaspeții noștri dragi de astăzi, celor care mi-au fost mereu aproape în ultimii ani și pe care am contat în orice împrejurare: Președintele CJ, Gheorghe Flutur, doamna Deputat Angelica Fădor, Prefectul Alexandru Moldovan și noul Primar al Municipiului Vatra Dornei, bunul meu prieten, Marius Rîpan. Dorna Arini – Te respect, te iubesc și nu te voi dezamăgi!”, a transmis primarul Andrei Mazăre.