Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Doi ani și opt luni de închisoare cu executare pentru dezvoltatorul imobiliar Bogdan Pascari condamnat definitiv pentru înșelăciune

Curtea de Apel Suceava a pronunțat sentința definitivă în cazul omului de afaceri sucevean Vasile Bogdan Pascari, constructorul mai multor blocuri din cartierul Zamca al municipiului Suceava. Acesta a fost găsit vinovat pentru opt fapte de înșelăciune comise prin intermediul firmei sale, SC Alpha House Construct SRL, și a primit o pedeapsă de doi ani și opt luni de închisoare în regim de detenție. Pe lângă condamnarea penală, magistrații au stabilit că acesta are de achitat despăgubiri civile semnificative către persoanele păgubite.

Dosarul, instrumentat de polițiștii de la Investigarea Fraudelor sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, a scos la iveală un mecanism prin care cumpărătorii de bună-credință au fost prejudiciați. Conform anchetatorilor, în perioada august 2018 – iunie 2022, Bogdan Pascari a indus și menținut în eroare opt persoane vătămate. Acesta a încasat sume importante de bani în avans, aproximativ 50.000 de euro de persoană, promițând în schimb vânzarea unor apartamente în blocurile nou construite. Deși existau contracte încheiate la cabinete notariale, oamenii nu au mai intrat în posesia cheilor, fiind amânați timp de ani de zile.

Prejudiciul total calculat inițial de procurori s-a ridicat la aproximativ 400.000 de euro. Pe parcursul procesului, situația civilă a suferit modificări, deoarece unii dintre păgubiți au ales să se împace cu dezvoltatorul după ce și-au recuperat sumele investite. Din acest motiv, cuantumul daunelor pe care Bogdan Pascari trebuie să le achite în prezent a scăzut la aproximativ 135.000 de euro, față de suma de 186.000 de euro stabilită inițial de prima instanță.

Chiar dacă numărul părților civile care au solicitat daune în acest proces este de trei, instanța a reținut în sarcina inculpatului toate cele opt fapte de înșelăciune probate de anchetatori. În paralel cu latura penală, alte persoane care se consideră vătămate au ales calea unor acțiuni civile separate, sperând să recupereze sumele achitate pentru apartamente, la care se adaugă dobânzi și penalități. Decizia Curții de Apel Suceava pune capăt unui proces marcat de nemulțumirea cumpărătorilor care, deși au plătit sume mari de bani, au rămas fără locuințele promise.

Articole recente

ACET Suceava Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles