Consilierul local Mihai Doru Anghelea a depus luni, 30 martie 2026, un amendament strategic la proiectul de hotărâre care vizează noul regulament de atribuire și utilizare a locurilor de parcare de reședință din municipiu. Inițiativa are ca scop principal repararea unei inechități față de cetățenii care au deținut garaje în mod legal pe domeniul public, dar care au rămas fără acestea în urma proceselor de modernizare și reorganizare urbană desfășurate de autoritatea locală. Conform documentului, persoanele aflate în această situație vor beneficia de prioritate la atribuirea unui loc de parcare de reședință, preferabil chiar în zona unde a fost amplasat vechiul garaj, în măsura în care configurația terenului și documentația tehnică permit acest lucru.
O noutate semnificativă introdusă prin acest amendament este facilitatea financiară propusă pentru a compensa pierderea spațiului deținut anterior de cetățeni. Este vorba despre o reducere de 50 la sută din tariful de atribuire a locului de parcare de reședință, aplicabilă pentru o perioadă de un an de la momentul atribuirii. Această reducere se va acorda o singură dată fiecărui beneficiar, pe baza unei cereri însoțite de documentele care atestă deținerea legală a garajului și dovada că acesta a fost demolat în cadrul unui program aprobat de primărie.
Referitor la această inițiativă, consilierul Mihai Doru Anghelea a explicat necesitatea adoptării acestor măsuri pentru a menține o relație de încredere între administrație și comunitate: „Prezentul amendament are ca scop instituirea unei măsuri de echitate pentru cetățenii ale căror garaje au fost demolate în cadrul proceselor de reorganizare urbană și modernizare a infrastructurii de parcare din municipiul Suceava. În urma acestor intervenții, proprietarii de garaje au pierdut un spațiu utilizat anterior pentru parcare sau depozitare, contribuind astfel direct la eliberarea domeniului public și la realizarea de noi locuri de parcare”.
În încheierea expunerii de motive, inițiatorul a subliniat că un astfel de demers va facilita implementarea viitoarelor proiecte de infrastructură prin obținerea sprijinului din partea populației afectate: „Prin acordarea unei reduceri de 50 la sută pentru o perioadă de un an și prioritizarea atribuirii în zona fostului amplasament, administrația locală asigura un tratament echitabil, încurajează cooperarea cetățenilor în proiectele de modernizare urbană și consolidează încrederea în politicile publice locale”.
Amendamentul urmează să fie supus dezbaterii și votului în cadrul următoarei ședințe a Consiliului Local Suceava
