Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un pacient a murit după ce s-a aruncat de la un geam al Spitalului Municipal Vatra Dornei

Un bărbat internat la Spitalul Municipal Vatra Dornei a murit după ce s-a aruncat de la etajul al doilea al unității medicale, în noaptea de 6 ianuarie 2026. Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată în jurul orei 0.50 de către medicul de gardă.

Din primele cercetări a rezultat că este vorba despre Bogdan C., pacient internat pe Secția Interne din data de 2 ianuarie 2026, aflat în sevraj alcoolic. În jurul orei 02.45, acesta a sărit pe geamul băii de la etajul al doilea al spitalului, având asupra sa un rucsac, și a căzut pe pavajul betonat din curtea interioară.

Bărbatul era internat cu diagnosticul de ciroză hepatică toxică, pe fondul etilismului cronic. În urma căderii, acesta a suferit traumatisme grave și a fost găsit inconștient, fiind supus manevrelor de resuscitare de către personalul medical. Deși nu era diagnosticat cu afecțiuni psihice, acesta prezenta tulburări de conduită și comportament pe fondul consumului de alcool.

Inițial, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Ulterior, în jurul orei 06.30, a fost declarat decesul pacientului, fiind dispusă reîncadrarea juridică a faptei în infracțiunea de ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles