Un bărbat din comuna Hănțești a fost la un pas să cadă pradă unei tentative de înșelăciune prin intermediul aplicației WhatsApp, după ce a primit un mesaj în care o persoană necunoscută, pretinzând că este fiul său, i-a solicitat un transfer bancar de 4.000 de lei. Incidentul a avut loc luni, 6 octombrie 2025, în jurul orei 14.20, iar doar prezența de spirit a victimei a împiedicat producerea unei pagube.
Potrivit primelor informații, Dănuț M., un localnic din Hănțești, a primit un mesaj pe WhatsApp de la un număr necunoscut, în care expeditorul susținea că este copilul său și că are nevoie urgentă de bani, cerându-i să transfere 4.000 de lei într-un cont bancar. Sesizând ceva suspect, bărbatul a decis să-l sune direct pe fiul său, folosind numărul real de telefon. În timpul discuției, tânărul a confirmat că nu este el persoana care i-a trimis mesajul și că nu a solicitat niciun ajutor financiar.
Pentru a obține cât mai multe informații, Dănuț M. a continuat conversația cu presupusul escroc pe WhatsApp, iar după câteva minute, în jurul orei 14.30, a apelat serviciul de urgență 112 pentru a sesiza tentativa de fraudă. Ulterior, bărbatul s-a prezentat la sediul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata, unde a fost audiat de polițiști.
Deși nu a suferit nicio pierdere materială sau morală, și a declarat că nu dorește să formuleze plângere penală, oamenii legii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la înșelăciune.
Cazul este cercetat în continuare de polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata, care atrag atenția cetățenilor să fie extrem de prudenți în fața acestor tentative de fraudă tot mai frecvente.
