Un accident petrecut în după-amiaza zilei de 15 august 2025 a pus pe jar autoritățile din zona Vatra Dornei. Doi bărbați din comuna Crucea au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe un drum forestier, în timp ce coborau din pădure.
Incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, în jurul orei 13.25, de către soția unuia dintre bărbați, care a relatat că „soțul și tata s-au răsturnat cu mașina pe un drum forestier” și că urmează să coboare cu un alt vehicul până la un drum accesibil.
În urma primelor cercetări, polițiștii din Vatra Dornei au stabilit că în jurul orei 13.00, Ștefan S., împreună cu socrul său, Alexandru C., ambii din comuna Crucea, se deplasau cu un autoturism marca Suzuki Vitara pe un drum nemodernizat, într-o zonă împădurită, pentru a strânge ciuperci. La coborâre, sistemul de frânare al mașinii ar fi cedat, iar vehiculul s-a răsturnat, provocându-le celor doi răni ușoare.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Totuși, conform procedurii, i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava – Substația Vatra Dornei a intervenit de urgență la fața locului și i-a transportat pe cei doi bărbați la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”. Cercetările sunt continuate de către lucrătorii din cadrul Secției de Poliție Rurală 15 Vatra Dornei, care urmează să stabilească cu exactitate împrejurările producerii accidentului.
