Un incident de agresiune verbală și fizică petrecut pe 17 noiembrie 2024, pe terenul de fotbal din Pătrăuți, a intrat în atenția polițiștilor Secției 5 Dărmănești, după mediatizarea cazului pe rețelele de socializare.
Victimele au fost identificate și audiate, însă au refuzat să depună plângeri împotriva agresorului, Nicolae Holcă, de 42 de ani.
Cu toate acestea, poliția continuă cercetările sub aspectul comiterii a două infracțiuni de „lovirea sau alte violențe”.
Victimele au fost informate despre drepturile lor, inclusiv posibilitatea emiterii unui ordin de protecție, însă au refuzat această măsură.
Dosarul penal rămâne deschis, urmând ca polițiștii să stabilească procedurile legale necesare pentru soluționarea cazului.
