În seara de 4 octombrie 2024, în jurul orei 22.00, Poliția din Dărmănești a fost sesizată cu privire la trei persoane din satul Pătrăuți care prezentau stări de vomă, suspectate a fi cauzate de o intoxicație cu ciuperci.
Victimele, soții Avram B. (41 de ani) și Alina B. (42 de ani), împreună cu fiul lor de 2 ani, Isaia B., au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Suceava pentru îngrijiri medicale.
Conform declarațiilor, cei trei au consumat ciuperci aduse de mătușa lor, Maria R., în vârstă de aproximativ 60 de ani, care le-a adus ciuperci culese din pădure. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 15.00, iar la scurt timp după consumul ciupercilor, între orele 18.30 și 19.00, au început să se simtă rău. În urma consultului medical, diagnosticul a fost confirmat ca intoxicație cu ciuperci, iar pacienții au rămas internați, dar în stare conștientă și fără probleme deosebite.
Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, continuând cercetările pentru a determina circumstanțele exacte ale acestui incident. Autoritățile îndeamnă populația să fie prudentă în consumul ciupercilor sălbatice, având în vedere riscurile potențiale pe care acestea le pot reprezenta pentru sănătate.
