Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Un incendiu a izbucnit noaptea trecută într-un magazin de pe strada Mărășești din Suceava

Alarma de incendiu a unui magazin alimentar din municipiul Suceava (str. Mărășești) s-a declanșat în această noapte, evenimentul fiind anunțat la 112 în jurul orei 00.45.

La fața locului, s-au deplasat trei autospeciale de stingere, de la Detașamentul de pompieri Suceava.

Echipele de căutare-salvare au pătruns în interiorul magazinului, care era inundat în totalitate cu fum, pe o suprafață de aproximativ 140 de metri pătrați.

Sursa fumului provenea de la un incendiu provocat de un scurtcircuit, produs la instalația electrică a magazinului.

Au ars materiale combustibile de pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați – un frigider, aparate de aer condiționat, corpuri de iluminat, rafturi din material plastic, produse alimentare etc. Din cauza fumului dens și a temperaturilor ridicate, s-au degradat tencuiala și zugrăveala magazinului, dar și altele.

Incendiul a fost localizat și stins cu rapiditate, fiind salvate magazinul, cu bunuri din interior, zona de birouri și cea pentru depozitare marfă.

Nu s-au înregistrat victime.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles