Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Două persoane au ajuns la spital după ce s-au izbit cu căruța într-un copac, la Marginea

La data de 30 august 2024, în jurul orei 13.05, un accident rutier a avut loc pe DN 17A, în localitatea Marginea, în care a fost implicată o căruță. Dumitru B., care conducea căruța, a pierdut controlul direcției, iar vehiculul s-a răsturnat, acroșând un arbore de pe marginea drumului.

În urma impactului, Dumitru B. a suferit escoriații la nivelul feței și o contuzie la genunchiul stâng, iar pasagera Ancuța E. a suferit multiple plăgi la coapsă. În faeton se afla și copilul minor al femeii, care a scăpat nevătămat.

La fața locului a intervenit un echipaj de ambulanță, care a transportat victimele la Spitalul Municipal Rădăuți pentru investigații suplimentare.

Căruțașul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles