Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Întâlnire de neuitat, după 59 de ani de la absolvirea Școlii din Poiana Stampei: „Să dea Bunul Dumnezeu să ne revedem și la 70 de ani, în aceeași formație”

Zilele trecute, în inima pitorească a comunei Poiana Stampei, la poarta de intrare în Bucovina, a avut loc un eveniment deosebit de emoționant și plin de semnificație. După 59 de ani de la absolvirea școlii gimnaziale, foștii elevi au decis să se reîntâlnească exact în locul unde totul a început, locul care îi leagă de copilărie și unde au trăit cele mai frumoase clipe, în sala de clasă a Școlii din Poiana Stampei. Cu inimi pline de nostalgie, au pășit din nou pe holurile școlii care le-a fost martoră la începuturile vieții lor, fiecare dintre ei având povesti unice, care merită ascultate și prețuite.

Acești oameni, de-a lungul anilor, au trăit vieți pline, cu bune și cu rele, dar toate trăirile lor au fost călăuzite de credința în Dumnezeu, speranță și dorința de izbândă. În fața provocărilor vieții, ei au găsit puterea să meargă mai departe, iar astăzi, privesc în urmă cu recunoștință către Bunul Dumnezeu, dar și cu mândria lucrului bine făcut.

Întâlnirea foștilor elevi a fost realizată de către actualul director al Școlii Gimnaziale Poiana Stampei, Dorina Paicu, cu sprijinul administrației locale din Poiana Stampei, condusă de edilul Viluț Mezdrea. Un moment cu totul special și încărcat de emoții și multe lacrimi a fost acela, când dascălul de astăzi, prin persoana directorului Dorina Paicu, a strigat catalogul iar din bancă i-a răspuns eleva care a terminat școala în urmă cu 59 de ani, nimeni alta decât mama acesteia, mândră că fiica ei este astăzi un om de nădejde al comunității și un cadru didactic de excepție.

Foștii elevi și-au promis că se vor revedea, demonstrând că vârsta nu este o barieră dacă există dragoste și respect.

„După 59 de ani! Emoționante momente mi-au fost date astăzi să trăiesc alături de acești falnici și vrednici gospodari ai Comunei Poiana Stampei, care au ales să marcheze momentul reîntâlnirii, după 59 de ani, în sala de clasă a Școlii din Poiana Stampei pentru a retrăi tinerețea anilor de școală a acelor vremuri pline de nostalgie. Povești din viața fiecăruia ce merită ascultate neîncetat de cei ca mine și ca mulți alții, povești care îți arată că în viață există în toate Dumnezeu, speranță și izbândă, oameni care au reușit în viață, fiecare în felul lui, în așa fel încât astăzi să poată spune din tot sufletul că mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru toate câte le-a revărsat asupra lor! Am citit astăzi pe chipurile acestor bravi gospodari, peste a căror chip poate că timpul și-a pus ușor amprenta dar nu și peste sufletul lor mereu tânăr, bucuria de a se fi născut, crescut și educat în Comuna Poiana Stampei cu dragoste față de locuri, tradiție și frumos iar pentru asta nu pot decât să mă plec în fața lor! Pentru acești elevi astăzi a sunat din nou clopoțelul, poate că acum cu o mai mare emoție, un sunet ce a marcat începutul unei noi ore de dirigenție frumos moderată și condusă de Doamna Director Dorina Paicu. Pentru ea, emoția momentului a fost profundă, astăzi, în prima bancă o întâmpina o elevă mai deosebită, era cea care i-a dat viață și acum privește și se bucură de reușita copiilor ei pentru care și-a făcut cu cinste și onoare datoria de mamă! Să dea Bunul Dumnezeu să ne revedem și la 70 de ani, în aceeași formație, ei, la fel de tineri în suflet și vorbire, iar eu la fel de însetat și entuziasmat să reascult poveștile de viață ale fiecăruia, sub acest îndemn ne-am despărțit astăzi și cred cu tărie într-o astfel de zi! Vă prețuiesc și vă iubesc pe fiecare dintre dumneavoastră pentru ceea ce sunteți și reprezentați pentru Comuna Poiana Stampei!”, a declarat Viluț Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles