În seara zilei de 16 august 2024, în jurul orei 21.40, liniștea unei familii din comuna Todirești a fost tulburată de un act de violență domestică.
Rodica T., în vârstă de 47 de ani, aflându-se sub influența alcoolului, și-a atacat soțul, Mihai T., de 50 de ani, în timpul unei altercații verbale. Potrivit declarațiilor bărbatului, soția sa a devenit agresivă și l-a lovit de mai multe ori în zona feței.
După incident, Mihai T. a părăsit locuința pentru a se adăposti la domiciliul surorii sale, unde a și rămas peste noapte.
A doua zi dimineață, victima a depus o plângere la Postul de Poliție Todirești, solicitând emiterea unui ordin de protecție împotriva soției sale.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „violență în familie”, urmând să se stabilească măsurile necesare pentru protejarea victimei și prevenirea unor asemenea incidente pe viitor.
