La data de 12 august 2024, în jurul orei 11.50, prin 112 s-a anunțat faptul că la Biserica ortodoxă Adormirea Maicii Domnului din localitatea Bădeuți, oraș Milișăuți, o femeie a căzut de pe o scară în timp ce făcea curățenie, aceasta suferind leziuni la piciorul stâng.
Din verificările polițiștilor a reieșit că, la data de 12 august a.c., în jurul orei 11.50, Maria C., de 41 de ani, din localitate, în timp ce efectua voluntar activități de curățenie la Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Bădeuți, respectiv de pe o scară metalică curăța geamurile din fața ușii de acces, la un moment dat, scara a alunecat pe peretele clădirii, femeia s-a dezechilibrat și a căzut pe scările din beton din fața bisericii.
În urma căzăturii, de la o distanță de aproximativ 2,5 metri, victima a suferit leziuni la piciorul stâng, fiind transportată la Spitalul Municipal Rădăuți.
Personalul medical din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți a stabilit diagnosticul victimei ca fiind „fractură pilon tibial stâng”.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
