Comuna Iacobeni a îmbrăcat duminică haine de sărbătoare și sute de oameni s-au adunat pe stadionul din localitate unde administrația locală condusă de edilul Viorel Maxim a organizat un spectacol de zile mari pentru a marca Ziua Comunei.
Evenimentul a debutat cu o slujbă religioasă, după care primarul Viorel Maxim a premiat șase cupluri de aur, care au împlinit 50 de ani de căsătorie, devenind astfel un model de bună-viețuire și respect pentru generațiile mai tinere. Pentru a încuraja natalitatea, administrația locală a oferit premii și celor 18 nou-născuți care au venit pe lume, de la începutul acestui an. Tot în cadrul festivității de deschidere a manifestărilor menite să marcheze Ziua comunei Iacobeni, au fost premiați și vârstnicii care au împlinit 90 de ani cât și sportivii cu rezultate deosebite la nivel național și internațional.
Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, a fost prezent la spectacolul organizat impecabil de la Iacobeni și a avut un mesaj de mulțumire pentru locuitorii acestei comune, care l-au susținut la alegerile pe de 9 iunie.
„Mulțumesc mult pentru invitație și atunci când am ajuns aici, primul gând a fost să vă mulțumesc pe această cale pentru sprijinul pe care l-am avut din partea dumneavoastră pe 9 iunie. Vă mulțumesc din suflet că ați avut încredere în mine, așa cum ați avut încredere în domnul primar, doi tineri care ne dorim să facem performanță în administrație. De zilele comunei, sunt invitați primari de toate culorile politice și asta este important, fiindcă în județul Suceava, comunitățile noastre nu pot să se dezvolte decât împreună, să putem astfel să aducem mai mulți bani în comunitățile noastre, să aducem mai multe proiecte, mai multe investiții prin care să ne dezvoltăm armonios împreună. Știu că Max, așa cum îmi place să-i spun, a reușit în ultimii ani să aducă investiții importante pentru dumneavoastră și lucrurile nu se vor opri aici, oameni buni, fiindcă trebuie să folosim turismul ca un motor al economiei, împreună cu ceilalți primari gospodari care sunt astăzi alături de noi, oameni cu care venim în fața dumneavoastră, oameni care ne dorim să facem administrație performantă. Urmează patru ani în care vom face o altfel de administrație și la județ. Mulțumesc mult! Să vă bucurați de asemenea zi binecuvântată, să petreceți alături de cei dragi. Mulțumesc mult!”, a transmis Gheorghe Șoldan, președintele ales al Consiliului Județean Suceava.

Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, l-a asigurat pe primarul Viorel Maxim, în fața comunității din Iacobeni, că va beneficia de tot sprijinul pentru a putea implementa cât mai multe proiecte, în beneficiul oamenilor din Iacobeni.
„Eu, în calitate de deputat, domnul primar de la Poiana Stampei, domnul subprefect, domnul primar de la Ciocănești, domnul primar de la Dorna Arini, suntem astăzi la Iacobeni, aici, pe scenă, în fața dumneavoastră, alături de domnul primar, tocmai ca dovadă de stimă și respect față de primarul dumneavoastră, pe care îl felicit și cu această ocazie pentru câștigarea unui nou mandat. Vă felicit și pe dumneavoastră că v-ați ales reales primarul gospodar. Vă promitem și vă promitem, domnule primar, în fața gospodarilor din Iacobeni, că vom fi alături de dumneavoastră pentru ceea ce înseamnă investiții în comuna Iacobeni. Vă doresc în continuare o duminică plăcută, avem o vreme frumoasă, sper să aveți și bună dispoziție. Domnul primar s-a ocupat de partea organizatorică, în rest, Dumnezeu să vă fie alături. Multă sănătate!”, a declarat Mirela Adomnicăi, deputat PSD de Suceava.

Instituția Prefectului a fost reprezentată de subprefectul Cristian Șologon, acesta subliniind faptul că în comuna Iacobeni se cunoaște că există un primar gospodar, care iubește oamenii și comunitatea din care face parte.
„Am ajuns mai greu pe scenă pentru că am fost răpit. Am fost răpit de peisaj și vreau să-i mulțumesc pe această cale, domnului primar că m-a invitat și anul acesta să mă încarc pozitiv și să am ocazia să vă urez fiecăruia din dumneavoastră multă sănătate și La mulți ani cu ocazia zilei Comunei Iacobeni. Cu puțină vreme în urmă, la o ediție precedentă, domnul primar a avut inițiativa să premieze copiii născuți cu un an înainte în comunitate și la acel eveniment a premiat un singur copil. Astăzi a premiat 18. Mie îmi spune acest lucru că comunitatea din Iacobeni merge pe drumul cel bun spre dezvoltare, spre mai mult, spre mai bine și cred că și domnul primar are un merit în acest lucru. Eu vă urez încă o dată petrecere frumoasă și, așa cum au spus și colegii mei și vorbitorii anteriori, bazați-vă pe noi”, a declarat Cristian Șologon, subprefect al județului Suceava.

Model de administrație publică locală, edilul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, i-a felicitat pe locuitorii comunei Iacobeni pentru că au ales continuitatea și dezvoltarea.
„Domnule primar Viorel Maxim, domnule președinte al Consiliului Județean Suceava, domnule Șoldan, doamna deputat Mirela Adomnicăi, domnule subprefect, dragi colegi primari, dragi gospodari ai comunei Iacobeni, vreau să vă felicit și eu la rândul meu, pentru că pe 9 iunie ați avut mână bună, ați votat bine, ați votat pentru continuitatea acestei localități, pentru proiectele de dezvoltare pe care le are pregătite și cu siguranță le va înfăptui. Și mă bucur să fiu astăzi la zi de bucurie aici, în localitatea dumneavoastră. Am fost și suntem uniți. Să dea Dumnezeu să fim în continuare la momente de acest fel, adică la bine, și să ne vedem cu drag de fiecare dată. Și la dumneavoastră, aici, la Iacobeni, cât și la Poiana Stampei, acolo unde vă invităm cu mare drag. Vă urez o zi binecuvântată, o zi cu mult frumos, cu multă bună dispoziție și să dea Dumnezeu să ne vedem cu bine oricând! Doamne ajută!”, a transmis Viluț Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei.

Pentru ca zona Dornelor să continue să se dezvolte și să atragă cât mai mulți turiști, este nevoie ca toate comunele să colaboreze iar primarul comunei Ciocănești, Radu Ciocan, a vorbit la Iacobeni despre sprijin reciproc, indiferent de coloratura politică.
„Colegul de la Poiana Stampei a adus vorba despre fotbal și sigur mie-mi stârnește nostalgie, ținând cont că pe acest stadion, împreună cu Minerul Iacobeni, pe vremuri, am obținut atâtea succese importante pentru comunitate. Ne dorim în continuare să ne sprijinim reciproc. Cu comuna Iacobeni desfășurăm și în acest moment un proiect comun pentru achiziția a două microbuze electrice. Este un început, vom continua această colaborare și sunt convins că Bazinul Dornelor va avea o dezvoltare unitară pe viitor. Sunt convins că vom avea și sprijinul oficialităților prezente aici și vă doresc o după-amiază plăcută. Și încă o dată simt acele emoții date și de faptul că atâția ani de zile am muncit aici, în comuna dumneavoastră”, a declarat Radu Ciocan, primarul comunei Ciocănești.

Cuvinte de laudă la adresa primarului comunei Iacobeni, Viorel Maxim, a avut și Gică Apetrii, președintele PSD Vatra Dornei.
„Vin de fiecare dată cu mare plăcere, pentru că din prima zi de când ai preluat mandatul de primar, am simțit că ești cel care vei dezvolta această comunitate. Felicitări! Spor în continuare! Mai sunt multe lucruri de făcut, dar sunt convins că puterea și determinarea ta, le va duce la bun sfârșit”, a subliniat Gică Apetrii, președintele PSD Vatra Dornei.

Vizibil emoționat, edilul Viorel Maxim le-a mulțumit sponsorilor și angajaților Primăriei care au contribuit masiv la reușita acestui eveniment.
„Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment, Primăria și Consiliul Local Iacobeni, angajații din primărie care astăzi au o activitate continuă și sponsorilor. Vă mulțumesc mult! Petrecere frumoasă!”, a declarat Viorel Maxim, primarul comunei Iacobeni.

Evenimentul a continuat cu un adevărat regal folcloric susținut atât de tinere talente cât și de artiști consacrați ai folclorului românesc. Pe scena de la Iacobeni au urcat și au încântat publicul Alexandru Recolciuc, Adriana Bucevschi, Dana Dăncilă, elevii Școlii Gimnaziale „Liviu Suhar”, Crina Maria Giosan, Cornelia Lupașcu, Ansamblul Plaiurile Dornelor, Ansamblul Bistrița Aurie din Ciocănești, frații Miruna și David Țăran și Daria Bodnari. Invitate speciale ale acestui spectacol au fost îndrăgitele și apreciatele interprete Anghelica Flutur și Oana Tomoioagă, care au scos publicul la dans, cei prezenți fredonând versurile melodiilor alături de artistele preferate. Seara s-a încheiat în aplauzele publicului și cu promisiunea administrației locale că anul viitor se vor întâlni din nou pe Stadionul din localitate și tot cu artiști tot unul și unul.


























